ULTIMĂ
ORĂ

EDIȚIA a III-a face ISTORIE! Festivalul TOAMNEI de la Colegiul Național Pedagogic „CAROL I” DOVDEȘTE că IMAGINAȚIA nu are LIMITE!

Tradiția a continuat la Colegiul Național Pedagogic „Carol I”, unde în această dimineață a avut loc cea de-a treia ediție a Festivalului Toamnei.

20261023 102941 scaled

La eveniment au luat parte elevi din ciclul primar, gimnazial și liceal, alături de cadrele didactice. Organizarea a aparținut clasei a X-a A, sub coordonarea profesoarelor Cătălina Bogdan și Carmen Zaharia, reprezentantul clasei pentru comunicarea media fiind eleva Mara Șerban.

Pentru o zi, cabinetul de Geografie, cantina și holurile din zona Amfiteatrului s-au transformat într-o adevărată explozie de culoare, gust și parfum de toamnă. Aflat deja la a III-a ediție, Festivalul Toamnei a arătat încă o dată că la „Carol I” creativitatea și spiritul de comunitate nu au limite.

Spațiul a devenit neîncăpător pentru numărul mare de vizitatori, părinți și elevi care au răspuns invitației. Cei mai mici dintre caroliști, elevii din clasele primare, au adus zâmbete în costume vesele de dovlecei și spiriduși ai pădurii.

Punctul de atracție l-a reprezentat expoziția de dovleci. Zeci de bostani, pictați și decorați manual cu multă imaginație, au fost așezați pe treptele interioare ale colegiului.

Nu au lipsit nici standurile cu bunătăți pregătite acasă, cu fructe și legume de sezon, fiecare clasă întrecându-se în a avea cel mai atractiv aranjament.

Prin acest eveniment, elevii și profesorii au demonstrat din nou că școala înseamnă, dincolo de ore și manuale, un spațiu al bucuriei împărtășite.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.