Evaluarea națională se schimbă radical! Premieră în România, anul acesta!
Ministerul Educației și Cercetării va organiza o sesiune specială a Evaluării Naționale la începutul lunii iulie, a anunțat secretarul de stat Sorin Ion în cadrul unei conferințe de presă susținute joi. Evaluarea Națională 2025: conform informațiilor transmise de Ministerul Educației, prima probă – Limba și literatura română – va avea loc pe 2 iulie, urmată de proba la Matematică pe 3 iulie. Elevii aparținând minorităților naționale vor susține proba de Limba și literatura maternă în data de 4 iulie.
CITEȘTE ȘI: Acum! S-a decis! Reguli noi pentru permisul de conducere!
„Astăzi putem confirma că, în urma analizei necesității, vom organiza o sesiune specială a Evaluării Naționale. În perioada obișnuită de desfășurare a examenului, la finalul lunii iunie, există un număr de elevi care participă la competiții internaționale, fie în domeniul științific, fie în cel sportiv. Pentru a le oferi șanse egale de a participa la procesul de admitere în liceu, am stabilit ca sesiunea specială să aibă loc în perioada 2-4 iulie: 2 iulie – Limba și literatura română, 3 iulie – Matematică și 4 iulie – Limba și literatura maternă”, a explicat Sorin Ion. Secretarul de stat a precizat că numărul elevilor vizați este relativ redus – probabil câteva zeci –, dar că organizarea acestei sesiuni reprezintă o chestiune de principiu: garantarea accesului egal la educație și evaluare.
Simulările examenelor naționale, a subliniat ministrul Educației, Daniel David, trebuie să constituie o bază reală de dialog între elevi și profesori, nu doar o simplă statistică școlară sau națională. În cadrul conferinței de presă lunare, Daniel David a accentuat: „Este esențial ca rezultatele simulărilor să fie aduse în discuție cu elevii și cadrele didactice de specialitate. Pentru mine, acesta este un aspect fundamental”. De asemenea, ministrul a menționat că urmează o reevaluare a curriculumului liceal, precum și o reconsiderare a modalităților de evaluare, cu accent pe aplicabilitatea și relevanța informațiilor dobândite în viața de zi cu zi.
În ceea ce privește rezultatele obținute la simulările naționale din 2025, secretarul de stat Sorin Ion a atras atenția asupra unui fenomen îngrijorător: „Am observat un număr surprinzător de mare de note situate între 1 și 2 la proba de Limba română. Această situație indică, în mare parte, lipsa de implicare a elevilor, întrucât, în mod normal, două puncte pot fi obținute doar din cunoștințe generale”, a punctat acesta.
Calendarul oficial pentru Evaluarea Națională 2025, adresată absolvenților clasei a VIII-a, este următorul:
10 – 13 iunie: înscrierea candidaților la examen
23 iunie: desfășurarea probei scrise la Limba și literatura română
25 iunie: desfășurarea probei scrise la Matematică
27 iunie: desfășurarea probei scrise la Limba și literatura maternă
3 iulie: afișarea rezultatelor inițiale (până la ora 12:00), vizualizarea lucrărilor și depunerea contestațiilor (între orele 14:00 și 18:00)
4 – 5 iulie: continuarea procesului de vizualizare a lucrărilor și depunerea contestațiilor
6 – 9 iulie: soluționarea contestațiilor
10 iulie: afișarea rezultatelor finale, după soluționarea contestațiilor.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp