ULTIMĂ
ORĂ

Eveniment de amploare în Pitești, în perioada 23-24 mai! Toată lumea trebuie să afle!

Eveniment de amploare în Pitești, în perioada 23-24 mai! Toată lumea trebuie să afle!

Bazinul Olimpic din Pitești va găzdui, în perioada 23–24 mai 2026, o nouă ediție a Cupei Piteștiului la Înot. Evenimentul sportiv este organizat în contextul sărbătorii Pitești Fest 2026 și este dedicat atât tinerilor aflați la început de drum, cât și înotătorilor de performanță.

CITEȘTE ȘI: Ultimă oră! Se fac angajări în spitalele din Câmpulung! Mai multe posturi scoase la concurs!

Conform datelor transmise de organizatori, competiția este coordonată de Primăria Municipiului Pitești, SPEPMP și CSM Pitești, în parteneriat cu A.J.N.P.M. Argeș. La această ediție vor participa sportivi veniți din mai multe orașe ale țării: București, Slatina, Voluntari, Târgoviște, Baia Mare, Mioveni, Pitești.

Concursul se va desfășura pe parcursul a trei reuniuni distincte, debutul fiind programat pentru sâmbătă dimineața. Probele incluse în program sunt adresate categoriilor de vârstă cuprinse între 6 și 14 ani, precum și categoriei OPEN (peste 15 ani), fiind deschise atât fetelor, cât și băieților.

Pentru sportivii înscriși, Cupa Piteștiului constituie o etapă importantă de verificare a nivelului de pregătire. Rezultatele obținute le vor permite acestora să își îmbunătățească performanțele în perspectiva viitoarelor competiții de nivel național și internațional.

Organizatorii invită publicul să susțină tinerii înotători și să participe la acest spectacol sportiv de calitate, care pune accent pe promovarea mișcării și a performanței în rândul noii generații.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.