
La un an și două luni de când a avut loc tragicul accident din Muntenegru soldat cu 18 persoane decedate, din care patru au fost din Curtea de Argeș, societatea de asigurări la care autocarul ”morții” avea poliță RCA nu a soluționat încă toate dosarele de daună. Deși în urmă cu aproximativ trei luni de zile, reprezentanții Omniasig au afirmat că din totalul celor 47 de dosare de daună deschise în urma accidentului, un număr de 40 au fost finalizate, printre cei care au încasat deja daunele morale nu se regăsesc și familiile victimelor din Curtea de Argeș.
16.000 de euro nu compensează viața unui om
O excursie obișnuită realizată în vara anului trecut, avea să schimbe total viețile unor oameni care plecaseră într-un circuit turistic ce trecea prin Serbia-Croația și Muntenegru. În apropiere de localitatea Podgorița din Muntenegru, șoferul autocarului în care se găseau cei 45 de turiști, a pierdut controlul volanului chiar la intrarea pe podul din Grlo, motiv pentru care mașina a sărit într-o prăpastie adâncă de 30 de metri. Din totalul celor 47 de persoane aflate atunci în mașină, din care doi șoferi, 18 au decedat iar restul au avut răni destul de grave, dar cu care au supraviețuit. Printre cei care și-au pierdut viața în ziua de 22 iunie 2013, s-au numărat și patru persoane din Curtea de Argeș, anume omul de afaceri Nicolae Derviș, socrul directoarei de la Registrul Comerțului Argeș, Iulia Marinescu, precum și ghidul Mariana Mateescu și soțul acesteia. Soțiile primilor doi s-au aflat și ele în autocarul morții, numai că au scăpat ca prin minune cu viață, chiar dacă au suferit răni grave. Acum, la un an și mai bine de la producerea tragediei, familiile celor patru victime din Curtea de Argeș nu au ajuns la o înțelegere cu societatea de asigurări Omniasig, unde firma care deținea autocarul avea poliță RCA. Deși imediat după accident, societatea a dat asigurări că vor acorda despăgubiri de 16.000 de euro pentru fiecare victimă în parte a accidentului, multe din familiile îndoliate au considerat că acești bani nu acoperă nici pe departe suferințele fizice și psihice cauzate de accident. Prin urmare, la acest moment, rudele victimelor din Curtea de Argeș se află în negocieri cu Omniasig în vederea acordării unor daune morale pe măsura durerii pricinuite. Toate cele patru dosare de daună sunt reprezentate de cele două fiice ale soților Mateescu, decedați și ei în accident. Acestea fiind avocate de profesie, s-au angajat atât în fața rudelor lui Nicolae Derviș cât și a familiei directoarei de la ORC Argeș, ca daunele morale ce urmează să fie plătite de Omniasig, să fie pe măsura suferințelor cauzate de accidentul din Muntenegru. Cu privire la aceste aspecte, Mădălin Marinescu, soțul Iuliei Marinescu, a refuzat să facă declarații legate de suma de bani oferită de Omniasig ca drept despăgubire pentru moartea tatălui său, considerând că acest lucru reprezintă o problemă de familie: ”Credeți-mă că îmi este foarte greu să vorbesc despre acest lucru. Este o problemă mult prea intimă și practic nu banii mă interesează la acest moment”.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp