Un jucător al clubului amator italian Riole Terme a sărbătorit un gol într-un fel bizar.
După ce a profitat de o eroare a portarului și a înscris cu ușurință, jucătorul a alergat către banca de rezerve și a intrat, cu capul înainte, în latura de plexiglass a acesteia.
Cu toate că fotbalistul a scăpat nevătămat, arbitrul nu i-a iertat acestuia actul de vandalism și l-a eliminat imediat de pe teren.
Jucătorul de la Riole Terme a părut foarte năucit de decizia arbitrului, stare de spirit accentuată probabil de faptul că tocmai trecuse cu capul printr-o fereastră din plexiglass.
Este, aproape sigur, pentru prima oară când cineva sărbătorește în acest fel un gol și, să sperăm, că va fi și ultima oară. Imaginile de mai jos amintesc de un episod faimos în fotbalul românesc, care l-a avut în rolul principal pe Sorin Cârțu.
Antrenorul român a izbucnit nervos în timpul unui meci din Liga Campionilor, FC Basel – CFR Cluj, și s-a răzbunat violent pe banca de rezerve.
http://www.youtube.com/watch?v=2vcJibyBRAM
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp