
FC Argeș i-a stricat ziua lui Dan Petrescu! Înfrângere umilitoare pentru campioana României!
Ziua care ar fi trebuit să fie una festivă pentru Dan Petrescu, aflat la meciul cu numărul 800 ca antrenor, s-a transformat într-o lecție amară despre fotbalul imprevizibil. Pe o ploaie mocănească, în fața unui stadion care aștepta o victorie facilă, CFR Cluj a fost învinsă fără drept de apel de nou-promovata FC Argeș, echipă care nu obținuse niciun punct în primele două etape.
CITEȘTE ȘI: Breaking! Spitalul Mioveni are un nou director! Este un cunoscut medic!
Surpriza e cu atât mai mare cu cât Dan Petrescu, preocupat și de returul cu Lugano din preliminariile Europa League, a ales să își menajeze aproape întreaga echipă de bază, efectuând nu mai puțin de nouă schimbări față de meciul precedent. Iar rezultatul a fost unul dureros.
Meciul a început echilibrat, dar a devenit rapid clar că FC Argeș nu venise la Cluj doar ca să apere un rezultat onorabil. În ciuda diferenței de valoare pe hârtie, echipa antrenată de Bogdan Andone a arătat mai bine pregătită tactic, mai conectată și mai incisivă.
Prima ocazie importantă a venit chiar de la piteșteni, prin Garutti, iar CFR a replicat palid, cu o reluare cu capul a lui Dumbrăvanu. Fără idei, fără viteză și cu o posesie sterilă, clujenii păreau tot mai debusolați, în timp ce moldoveanul Caio și colegii săi câștigau teren și încredere.
Pe fondul unei contraatac impecabil orchestrat de Caio, în minutul 42, Roberto Sierra a executat impecabil de la marginea careului, cu o execuție precisă și elegantă care a închis o primă repriză dominată tactic și mental de oaspeți.
La reluare, Petrescu a încercat să dinamizeze jocul, introducându-l pe Korenica în locul lui Deac. Nici această schimbare, nici cele ulterioare (Badamosi, Munteanu, Postolachi) nu au reușit să schimbe fața unei echipe parcă epuizate psihic și fizic.
În minutul 53, la un corner executat perfect de Caio, Leard Sadriu a majorat scorul cu o lovitură de cap bine plasată, profitând de marcajul slab al lui Kun. 2-0 pentru FC Argeș și tăcere în Gruia.
Clujenii au avut câteva momente de revoltă, dar nesiguranța din apărare și imprecizia din fața porții i-au trădat din nou. Singurele emoții pentru argeșeni au venit în urma unei gafe a portarului Straton, dar Tudose a salvat de pe linia porții.
CFR Cluj se află într-o postură delicată. Cu un moral zdruncinat înaintea meciului decisiv cu Lugano, cu accidentări multiple și cu un lot slăbit de rotația forțată, echipa lui Dan Petrescu pare mai vulnerabilă ca niciodată în ultimii ani.
De cealaltă parte, FC Argeș își anunță revenirea în Superliga cu o victorie care valorează cât un sezon. Tactica echilibrată, agresivitatea controlată, execuțiile clare și determinarea de la un capăt la altul i-au adus lui Bogdan Andone un succes de prestigiu și primele trei puncte.
Dan Petrescu (CFR Cluj):
„Nu sunt mulțumit de joc, evident. Am avut un meci greu, am vrut să menajăm jucători pentru Lugano, dar cei care au intrat azi nu au arătat că pot face față. Trebuie să revenim rapid.”
Bogdan Andone (FC Argeș):
„O victorie mare pentru noi, muncită, meritată. Băieții au dat totul și au înțeles exact ce aveau de făcut. Sper ca acest rezultat să ne dea încredere pentru meciurile următoare.”
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
