Alex Conu, fotograful român, care a câștigat locul doi la concursul International Earth and Sky 2014 este pasionat e astronomie. El a studiat astrofizică la Universitatea din Bucureşti şi în prezent locuieşte în insulele Lofoten din Norvegia. Fotografiile sale au fost publicate în reviste precum National Geographic, Sky şi Telescope, conform site-ului său, colorsoflofoten.com.
Fotografia care a câștigat a fost realizată de Alex Conu în Insulele Lofoten din nordul Norvegiei, pe 15 martie și poartă numele de „Reflected Aurora” . „După câteva zile furtunoase, Aurora a revenit în Reine, un sat pitoresc de pescari din Norvegia”, a spus Alex Conu. „Îmi plac cu adevărat nopţile când apare luna. Peisajul este frumos luminat şi imaginile realizate sunt mult mai interesante”, a adăugat acesta. Fotografiile câştigătoare la ediţia din acest an au fost selectate din imagini înscrise şi realizate în 55 de ţări şi teritorii, conform universetoday.com.
Cea de-a cincea ediţie a concursului International Earth and Sky, care este organizat de The World at Night (TWAN), National Optical Astronomy Observatory şi Global Astronomy Month from Astronomers Without Borders, a avut două categorii: „Beauty of The Night Sky” şi „Against The Lights”, potrivit washingtonpost.com.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp