ULTIMĂ
ORĂ

Greșeala care îți golește rezervorul! Cum se folosește aerul condiționat în cel mai eficient mod!

Greșeala care îți golește rezervorul! Cum se folosește aerul condiționat în cel mai eficient mod!

Vara, aerul condiționat pare indispensabil pentru orice șofer. Însă modul în care este folosit poate transforma confortul într-un coșmar pentru buget. Potrivit unui studiu realizat de clubul auto german ADAC, utilizarea incorectă a climatizării poate duce la un consum suplimentar de până la 4 litri de combustibil la 100 km.

CITEȘTE ȘI: Permisul suspendat, mai ușor de recuperat – ce trebuie să faci? Parlamentul a decis!

Greșeala pe care o fac mulți șoferi

Cea mai frecventă eroare este pornirea imediată a aerului condiționat într-o mașină încinsă, parcată în soare. În loc să răcească rapid, sistemul este forțat să funcționeze la maximum, ceea ce solicită puternic motorul și duce la un consum exagerat de carburant.

În condiții obișnuite, folosirea greșită a climatizării adaugă între 0,5 și 1 litru/100 km la consum. În situații extreme – drumuri scurte, opriri dese și temperaturi caniculare – se poate ajunge chiar la 4 litri suplimentari la fiecare 100 de kilometri.

Probleme ascunse și costuri în plus

Nu doar combustibilul este afectat. Sistemul de climatizare, în special compresorul, se uzează mai repede. Acesta este costisitor de înlocuit. În plus, ciclurile dese de pornire-oprire slăbesc bateria, mai ales în traficul urban.

Un alt efect negativ este acumularea de umezeală, care favorizează apariția mucegaiului și bacteriilor. Mirosurile neplăcute la pornirea aerului condiționat sunt semne clare ale acestei probleme, cu impact direct asupra sănătății – în special pentru persoanele cu alergii sau probleme respiratorii.

Cum să folosești corect aerul condiționat

ADAC recomandă câteva gesturi simple pentru a evita risipa și uzura:

  • Aerisește mașina înainte de plecare – deschide ușile și geamurile pentru 2-3 minute.

  • Pornește clima doar după ce ești în mișcare – motorul consumă mai puțin în mers.

  • Folosește-o doar pe distanțe mai lungi – altfel consumul depășește beneficiile.

  • Oprește răcirea cu câteva minute înainte de a ajunge – lasă doar ventilatorul pornit pentru a usca sistemul și a preveni mirosurile.

  • Evită activările repetate – acestea solicită inutil instalația.

Greșeala care îți golește rezervorul! Cum se folosește aerul condiționat în cel mai eficient mod!

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.