ULTIMĂ
ORĂ

Greșeala uriașă pe care o fac românii cu căldura! La câte grade trebuie să pui termostatul, de fapt!

Greșeala uriașă pe care o fac românii cu căldura! La câte grade trebuie să pui termostatul, de fapt!

Microclimatul din interiorul locuinței pe parcursul sezonului rece are un impact direct atât asupra stării generale de bine, cât și asupra odihnei din timpul nopții. Fie că este vorba despre frig, căldură excesivă sau valori inadecvate ale umidității, acești factori pot îngreuna adormirea și pot genera întreruperi frecvente ale somnului.

CITEȘTE ȘI: EXCLUSIV! Se CONSTUIEȘTE un nou CARTIER de VILE la intrarea în PITEȘTI! Cine sunt DEZVOLTATORII?

Ieșirea din intervalul de confort termic, cauzată de mediile prea reci sau supraîncălzite, poate avea consecințe neplăcute asupra organismului. Printre manifestările resimțite se numără epuizarea fizică și psihică, fluctuațiile de tensiune arterială, tulburările de concentrare, dar și stările de confuzie.

Dr. Răzvan Lungu, medic pneumolog cu competență în somnologie, a explicat recent care sunt recomandările privind valorile optime din dormitor:

„Pentru un somn odihnitor, se recomandă menținerea unei temperaturi mai scăzute în locuință, în general între 18 și 20 de grade Celsius. Acest interval favorizează procesele fiziologice implicate în adormire și în menținerea unei odihne de calitate.

Totuși, temperatura optimă pentru somn diferă de la o persoană la alta. Unii oameni se simt confortabil să doarmă la aproximativ 19 grade Celsius, în timp ce alții preferă o temperatură ambientală mai ridicată, de peste 24 de grade Celsius.

În sezonul rece, ar fi de preferat ca temperatura în locuință să nu depășească 24 de grade Celsius pe timpul nopții, iar temperatura din camera de somn să fie mai redusă decât în celelalte încăperi.”

Specialistul a subliniat totodată modul în care parametrii termici afectează ritmul biologic și sistemul circulator, arătând riscurile asociate cu temperaturile nepotrivite:

„Somnul este un proces biologic complex, esențial pentru sănătatea fizică și psihică, iar temperatura ambientală se numără printre factorii de mediu care îi influențează calitatea. Căldura excesivă pe timpul nopții poate accelera ritmul cardiac și provoca transpirație abundentă, îngreunând adormirea și favorizând trezirile nocturne.

Ritmul circadian al organismului este coordonat de structuri din hipotalamus, o regiune a creierului implicată în reglarea ciclului somn-veghe și a temperaturii corporale. În mod natural, înainte de adormire, temperatura internă a corpului scade ușor, proces care favorizează instalarea somnului.

Pe de altă parte, expunerea la temperaturi foarte scăzute sau foarte ridicate și variațiile importante de temperatură pot crește solicitarea sistemului cardiovascular. Persoanele vârstnice și cele cu afecțiuni cardiovasculare sunt mai vulnerabile la efectele temperaturilor extreme, acestea fiind asociate cu un risc crescut de evenimente cardiovasculare, inclusiv infarct miocardic și accident vascular cerebral.”

În ceea ce privește menținerea unui climat echilibrat și reglarea nivelului de vapori de apă din încăperi, medicul pneumolog a completat:

„Nivelul de umiditate din interior poate varia în funcție de caracteristicile locuinței. Unele case și apartamente bine izolate termic pot reține umezeala, mai ales în lipsa unei ventilații adecvate. Atunci când și temperatura ambientală este ridicată, excesul de umiditate poate îngreuna somnul.

În aceste condiții, poate fi util un dezumidificator. În schimb, dacă aerul este prea uscat, se poate folosi un umidificator. Este recomandat ca umiditatea relativă a aerului să fie menținută între 30 și 50%. Pentru monitorizarea ambilor parametri, este util un termohigrometru, un dispozitiv care măsoară atât temperatura, cât și umiditatea relativă a aerului.”

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.