
Contextul astral predispune la erori de judecată, subiectivism în discuții şi aprecieri, dar şi grabă la modul general. Reflectaţi mai mult înainte de a vorbi şi încercaţi să vă detaşaţi un pic de grijile cotidiene.
Berbec
Sunteţi preocupat de veniturile pe care le obțineţi de la şi prin alții, respectiv de la partenerul de viaţă sau de la colaboratori. Evitaţi tendința de a calcula şi recalcula bugetul disponibil, pentru că sunt posibile erori şi tensiuni mentale. Detaşaţi-vă de planul material!
Taur
Relațiile cu ceilalți sunt tensionate şi se pot spune lucruri fără noimă. Depinde numai de dumneavoastră să gestionaţi corect şi în propria favoare orice diferend apărut fie în relația cu partenerul de viață, fie în relațiile profesionale de colaborare. Evitaţi să vă asumaţi responsabilităţi noi, să luaţi decizii sau să semnaţi documente importante.
Citeşte şi:Se prelungește plafonarea polițelor RCA? Anunț oficial!
Gemeni
Este multă forfotă la serviciu. Colegii vor să-i ajutaţi mai mult ca oricând, iar dumneavoastră nu știţi unde şi cum să rezolvaţi mai repede treburile ivite. Fiţi prudent, pentru că organismul este obosit, iar unele afecțiuni vă pot supăra mult. Traversaţi o perioadă în care, sănătatea este foarte fragilă şi ar fi bine să vă îngrijiţi corespunzător.
Rac
Pot apărea discuţii cu persoanele dragi pe teme diverse, datorită prietenilor şi faptului că, în ultima vreme sunteţi preocupat mai mult de dumneavoastră şi de treburile personale. Ar fi bine să echilibraţi aceste relații, pentru că există riscul instalării unei răceli afective greu de remediat.
Leu
A vă focaliza numai pe segmentul domestic este o idee nepotrivită astăzi, pentru că vă aşteaptă în afara acestuia, îndatoriri profesionale şi prieteni care au nevoie de dumneavoastră. Atmosfera din cămin este tensionată, pentru că în ultima vreme sunteţi foarte implicat la locul de muncă sau preocupat cu treburile personale.
Fecioara
Dialogurile cu ceilalți sunt frecvente, dar senzația de mers în gol este accentuată. De aceea nu puneţi baza pe cele discutate şi aflate astăzi. Ziua este potrivită schimbului de informaţii banale, cotidiene, de larg interes. Se recomandă prudenţă la drum, pentru că există riscul să aveţi parte de incidente neplăcute. Spre seară, retrageţi-vă în confortul şi siguranţa casei.
Balanța
Nemulțumirile privitoare la veniturile pe care le obțineţi de la locul de muncă sunt accentuate astăzi, însă priviţi atent în jurul dumneavoastră. Alcătuiţi o listă de priorităţi şi verificaţi dacă nu cumva lucrurile sau serviciile dorite acum le aveţi deja sub diverse forme. Fluctuațiile emoționale sunt mari, așa încât controlaţi-vă trăirile şi reacțiile.
Scorpion
Ar fi bine să vă ocupaţi numai de treburi ușoare, de rutină. Energia vitală este fluctuantă şi de aici stările dumneavoastră de spirit sunt greu de gestionat. Feriţi-vă de discuții ample şi de asumarea unor responsabilităţi noi. Plimbaţi-vă în aer liber, mergeţi la o ședință de masaj, de saună sau pur şi simplu plimbaţi-vă prin locurile preferate.
Săgetător
Sunteţi discret şi greu observabil în mediul înconjurător. Aerul misterios care vă învăluie va atrage în preajma dumneavoastră personaje curioase, dar şi unele interesate sincer de starea sau situația în care vă aflaţi. Ar fi bine să spuneţi cât mai puţine lucruri despre dumneavoastră. Însă, faţă de cei dragi şi de încredere vă puteţi destăinui în voie.
Capricorn
Dezamăgirile din partea prietenilor sunt mari astăzi, însă nu puneţi la suflet. Dumneavoastră sunteţi cel care trebuie să-şi revizuiască concepțiile şi atitudinea faţă de aceste persoane. Pe de altă parte, contextul astral predispune la erori de judecată, subiectivism în discuții şi aprecieri, dar şi grabă la modul general.
Vărsător
Sunteţi solicitat de către șefi, dar şi colegii apelează la experiența şi sprijinul dumneavoastră profesional. Selectaţi-vă prioritățile şi asumaţi-vă alte sarcini numai după ce v-aţi gândit bine. Traversaţi o perioadă în care suprasolicitarea nervoasă este accentuată şi riscaţi să vă implicaţi în prea multe activităţi, să obosiţi sau să gafaţi serios.
Pești
Sunt posibile dialoguri multe şi activităţi intelectuale solicitante. Componenta mentală este accentuată şi de aici apare riscul luării deciziilor greşite şi vorbelor spuse pe negândite şi în mare grabă. Controlaţi-vă stările de spirit, ordonaţi-vă gândurile, alegeţi să le cultivaţi pe cele pozitive şi vorbiţi strictul necesar, dar după ce v-aţi gândit bine.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
