
Incredibil! Autospecială de poliție spulberată de un puștan! Au intervenit mascații!
Un adolescent de 17 ani, fără permis de conducere, a fost protagonistul unui incident de amploare după ce a ignorat semnalul de oprire al polițiștilor și a lovit o mașină de poliție. Incidentul s-a petrecut într-o comunitate ostilă forțelor de ordine, ceea ce a impus intervenția mascaților.
CITEȘTE ȘI: Aquaparc în Pitești! Primarul Gentea a făcut marele anunț! Unde va fi construit?
Urmărirea, desfășurată într-un mod spectaculos și periculos pentru ceilalți participanți la trafic, s-a încheiat când tânărul a intrat cu autoturismul în autospeciala poliției, în timp ce martorii îl încurajau strigând „du-te, du-te!”, potrivit totalimpact.ro.
Conform IPJ Teleorman, evenimentul a avut loc pe 6 martie, în jurul orei 17:10, pe DN 51, în localitatea Smârdioasa. Polițiștii din cadrul Secției 13 Poliție Rurală Smârdioasa au încercat să oprească un autoturism, însă șoferul a refuzat să tragă pe dreapta, declanșând urmărirea. Un alt echipaj a intervenit, dar în timpul urmăririi, mașina fugarului a derapat și s-a izbit de autospeciala poliției.
În urma verificărilor, s-a constatat că la volan se afla un minor din Alexandria, județul Teleorman, care nu deținea permis de conducere. Pentru gestionarea situației, a fost solicitat sprijinul luptătorilor S.A.S. și al Jandarmeriei.
Autoritățile au deschis un dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis, iar tânărul a fost reținut pentru 24 de ore și transferat la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Giurgiu.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
