ULTIMĂ
ORĂ

Ioasaf și-ar putea relua slujbele de vindecare peste două luni

De mai bine de o jumătate de an, celebrele slujbe pe care le ținea controversatul stareț Ioasaf de la mănăstirea Cotmeana nu se mai țin. Nu pentru că le-ar fi interzis cineva, ci pentru că părintele a trecut printr-o perioadă grea din punct de vedere al sănătății. S-a vehiculat chiar și faptul că Ioasaf ar fi foarte grav bolnav, însă de fapt, potrivit surselor noastre, adevărul este undeva la mijloc. Starețul de la Cotmeana trece printr-o perioadă de recuperare, după un atac de cord, dar evoluția stării de sănătate ar fi una bună.

”Altă dată răsuna sfântul lăcaș, acum părintele abia vorbea”

De la câțiva localnici am aflat că părintele Ioasaf a fost internat la un spital din București și s-a întors cu puțin înainte de Paște. De altfel, Slujba de Înviere a fost singura pe care starețul a  mai oficiat-o în toată această perioadă, iar oamenii au observat că duhovnicul lor nu mai arată ca pe vremuri, e foarte slăbit și chiar a făcut eforturi să ducă la bun sfârșit slujba.”A venit la slujbă, dar se vedea că nu se simte foarte bine. Nu era așa cum îl știam noi, altă dată răsuna sfântul lăcaș, acum părintele abia vorbea”, ne-a spus o enoriașă. Chiar și așa situația nu ar fi una atât de dramatică și asta pentru că analizele părintelui au ieșit destul de bine, cel puțin așa știu localnicii, în ciuda bârfelor care au răsunat de-a lungul timpului. ”S-au auzit multe, dar noi ținem la dânsul, a fost aproape de noi și ne-a ajutat de fiecare dată când am deschis gura”

”Părintele nu iese…poate peste vreo lună-două”

Oamenii care cred în puterea rugăciunilor lui Ioasaf continuă să vină, să-și caute alinare la Cotmeana. Doar că, de ceva vreme, toți cei care îl solicită pe părintele Ioasaf  primesc același răspuns. ”Părintele nu iese! Este dar nu iese, nici slujbe nu face deocamdată, peste vreo lună-două reveniți, dar dacă vreți puteți să rămâneți la slujbă”. Tot de la localnici aflăm că doar cei mai norocoși îl mai văd în această perioadă pe părinte. Ioasaf iese foarte rar și atunci doar să ia aer, în niciun caz să participe la slujbă sau să stea de vorbă cu vreun enoriaș. 

 

 

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.