
Klaus Iohannis a spus că se „va legifera traseismul politic”, referindu-se la ordonanța de urgență privind permisiunea migrației primarilor și aleșilor locali de la un partid la altul, pe care guvernul condus de Victor Ponta ar urma să o dea zilele acestea.
„Acum se legiferează traseismul politic. Nu cred că românii vor sta şi se vor tot uita la aceşti teleguvernanţi şi vor fi foarte mulţumiţi. Dacă vor continua în stilul acesta se întâmplă un lucru extrem de simplu: pleacă Ponta, pleacă PSD. Din acest motiv noi protestăm şi vom explica oamenilor de ce este greşit”, a spus Klaus Iohannis, într-o conferință de presă la Galați.
De asemenea, liderul PNL, prezidențiabil din partea Alianței Creștin-Liberale (PNL+PDL), a spus că în urma ordonanței, liberalii vor pierde puțini aleși locali. „E posibil ca unii primari să vină la noi în unele județe. Oricum ar fi, mișcarea este fundamental greșită pentru că nu poți avea o administrație performantă, dacă performanța executivului constă în a exercita presiuni asupra aleșilor locali. Este inadmisibil!”, a mai adăugat Iohannis în aceeași conferință de presă, potrivit mediafax.ro.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp