Judecătoarea Cornelia Olteanu, despre căsătoria cu termen limitat: „Nu trebuie privită ca o alternativă la concubinaj, ci la căsătoria tradiţională, tocmai pentru ca aceasta din urmă să poată fi salvată şi înălţată la adevărata ei valoare!” CAPITOLUL III

Judecătoarea Cornelia Olteanu, despre căsătoria cu termen limitat: „Nu trebuie privită ca o alternativă la concubinaj, ci la căsătoria tradiţională, tocmai pentru ca aceasta din urmă să poată fi salvată şi înălţată la adevărata ei valoare!” CAPITOLUL III

Judecătoarea Cornelia Olteanu, președinta Tribunalului Argeș a uimit întreaga țară printr-o propunere inedită la nivelul României, anume aceea a introducerii în legislația noastră a căsătoriei cu termen limitat. Pe parcursul a patru capitole, magistrata Cornelia Olteanu, care a absolvit și studii de masterat în Teologie, Științe Juridice și Psihologie și a obținut și un certificat de Profiler, argumentează extrem de minuțios beneficiile acestei aparent contradictorii propuneri.

CITEȘTE ȘI: Ultimă oră! Se fac angajări în spitalele din Câmpulung! Mai multe posturi scoase la concurs!

Potrivit judecătoarei Cornelia Olteanu scopul principal al propunerii ei, propunere închegată după ani de analize, studii și cercetări, dar și de mii de dosare judecate, este protecția copiilor minori în fața unor părinți care se despart în instanță în cele mai urâte forme.

Pentru o mai ușoară analiză a opiniei publice, prezentăm, zilnic, câte un capitol din postările distinsei judecătoare Cornelia Olteanu:

Căsătorie cu termen limitat- Capitolul III

„Oameni dragi, căsătoria cu termen limitat nu trebuie privită ca o alternativă la concubinaj, ci la căsătoria tradiţională, tocmai pentru ca aceasta din urmă să poată fi salvată şi înălţată la adevărata ei valoare, atât morală cât şi spirituală.

În contrapondere cu concubinajul, căsătoria pe termen limitat este însoţită de o dimensiune spirituală care o apropie de sensul profund al căsătoriei şi poate transmite, în unele situaţii, un mesaj diferit: că angajamentul există, este asumat public, chiar dacă este supus unei reevaluări în timp.

Există, fără îndoială, şi situaţii în care o familie care trăieşte în concubinaj, este în mod autentic fericită, iar partenerii îşi asumă responsabilităţile cu aceeaşi seriozitate ca şi într-o căsătorie.

Însă, repet, nu discutăm despre necesitatea unei reactualizări legislative decât în context social, iar nu particular, având în vedere, printre altele, numărul crescut de ordine de protecţie emise ca urmare a violenţei domestice de orice fel: verbală, psihologică, fizică, sexuală, economică, socială sau spirituală.

Chiar dacă avem divorţul ca şi alternativă pentru separarea soţilor, acesta este poate cea mai dureroasă competiţie a vieţii, în care nu există învingători, ci doar suflete obosite. În arena  judiciară, divorţul poate deveni o luptă în care fiecare soţ urmăreşte propria victorie, iar orgoliile afectează în primul rând demnitatea celor implicaţi dar şi armonia copiilor care sunt nevoiţi să accepte un drum pentru care nimeni nu i-a pregătit.

Divorţul poate aduce cu el:

• povara procedurilor judiciare: taxe, onorarii, timp, energie şi stres;
• expunerea publică: din dorinţa de a câştiga, soţii îşi dezvăluie slăbiciuni, momente de fragilitate, detalii intime care se transformă în discurs public; ceea ce era profund personal devine accesibil şi altora, pentru că şedinţele de judecată sunt publice, ca regulă generală;
• maturizarea forţată a copiilor, determinată de faptul că nu sunt pregătiţi pentru o asemenea, ruptură; ruptura vine brusc, sunt expuşi uneori să vorbească despre părinţi, să aleagă, să explice, să retrăiască momente dificile, trăind cu teama că pot răni pe unul dintre părinţi prin ceea ce spun;
• programul de vizită al părintelui care nu locuieşte permanent cu copilul devine o formă rigidă care nu mai ţine cont de sufletul copilului; stabilit pe zile şi ore fixe, acest program riscă să transforme copilul într-o minge de ping-pong între două lumi; fiind mereu „în tranzit” copilul nu mai trăişte timpul alături de părinte ca pe o bucurie, ci ca pe o obligaţie;
• etichetarea socială, chiar dacă pare subtilă, poate fi apăsătoare; soţii pot fi definiţi de familia extinsă ori de societate nu prin ceea ce sunt, ci prin efectul divorţului: „el/ea a greşit”, „el/ea a plecat”; iar copiii pot fi priviţi prin prisma divorţului părinţilor, fiind etichetaţi ca şi „copii dintr-o familie destrămată”.

Separarea părinţilor în viziunea copiilor, în situaţia unei căsătorii cu termen, se va putea realiza sub o altă paradigmă, astfel încât copiii să fie cât mai puţin afectaţi. În plus aceştia vor putea cunoaşte şi vor fi pregătiţi în timp util pentru o eventuală despărţire a părinţilor. De asemenea, situaţia copiilor va putea ieşi de sub umbrela unei etichete sociale profund nedrepte dacă această formă va deveni o normalitate socială.

În căsătoria cu termen limitat, copiii ar putea înţelege că încetarea relaţiei dintre părinţi nu este un eşec, ci reprezintă:

• un mecanism de protecţie socială a statului faţă de familiile în care există în mod constant conflicte şi violenţă;
• o consecinţă firească e expirării unui termen legal, căsătoria fiind considerată din punct de vedere juridic, un contract civil;
• o etapă firească, responsabilă şi asumată în evoluţia relaţiilor de familie.

Într-adevăr, forma nu garantează echilibrul în cuplu, ci oamenii. Însă forma, poate, uneori, să îl sprijine sau să-l lase expus hazardului.”

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp