ULTIMĂ
ORĂ

Lovitură la vârful Poliției Argeș! Ce a făcut adjunctul Gheorghe Avram după ce a ieșit de la audieri? Mișcare surpriză!

Lovitură la vârful Poliției Argeș! Ce a făcut adjunctul Gheorghe Avram după ce a ieșit de la audieri? Mișcare surpriză!

Gheorghe Avram, adjunctul Poliției Pitești, a părăsit ieri sediul DIICOT Pitești după mai multe ore de audieri și, la scurt timp, a depus cererea de pensionare. Decizia vine în contextul în care procurorii îl cercetează pentru că ar fi sprijinit o rețea implicată în jocuri de noroc ilegale și cămătărie, oferindu-le protecție membrilor grupării.

Surse judiciare susțin că Avram ar fi fost sfătuit să se retragă din funcție chiar de lidera de sindicat, iar acesta a acceptat imediat. El îndeplinește toate condițiile legale pentru pensionare. Procurorii nu au dispus, până acum, nicio măsură împotriva sa.

Ancheta DIICOT vizează o grupare coordonată de afaceristul Ionuț Bâcă, patronul Hotelului Sorelo din Bascov. Acesta ar fi pus la dispoziție spațiile din hotel pentru desfășurarea jocurilor de noroc și pentru acordarea de împrumuturi cu dobânzi mari.

Potrivit procurorilor, în februarie 2025, Avram ar fi aderat la grupare și ar fi folosit funcția sa de conducere din Poliția Pitești pentru a facilita activitatea ilegală și a asigura protecție membrilor implicați.

Pe 10 noiembrie 2025, DIICOT și Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Pitești au făcut patru percheziții în județul Argeș, într-un dosar de constituire de grup infracțional organizat, camătă și desfășurarea fără licență a jocurilor de noroc.

Procurorii subliniază că, pe durata cercetărilor, toți suspecții beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Foto: Digi 24

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.