ULTIMĂ
ORĂ

Lovitură pentru Diana Șoșoacă! Tribunalul UE i-a respins cererea de suspendare a ridicării imunității parlamentare

Diana Iovanovici Șoșoacă a primit o decizie nefavorabilă din partea Tribunalului Uniunii Europene. Instanța a respins cererea prin care eurodeputata solicita suspendarea executării deciziei Parlamentului European de ridicare parțială a imunității sale parlamentare.

CITEȘTE ȘI: Soția lui „Gogu” Covaciu RUPE TĂCEREA după TRAGEDIE de la Câmpulung: „Vom da în judecată! Nu vreau să mai MOARĂ și alți oameni”

Potrivit ordonanței pronunțate de vicepreședintele Tribunalului UE, Savvas Papasavvas, nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru suspendarea temporară a deciziei Parlamentului European până la soluționarea acțiunii principale privind anularea acesteia.

Documentul, pronunțat la 16 iulie 2026 și publicat pe portalul Curții de Justiție a Uniunii Europene, arată că solicitarea de măsuri provizorii formulată de eurodeputată a fost respinsă.

La 7 mai 2026, Diana Iovanovici Șoșoacă a deschis două proceduri în fața Tribunalului UE: una prin care cere anularea deciziei Parlamentului European privind ridicarea parțială a imunității și o a doua prin care solicita suspendarea efectelor acesteia până la pronunțarea unei hotărâri definitive.

Respingerea cererii de suspendare înseamnă că decizia Parlamentului European rămâne în vigoare pe durata procesului principal, în care Tribunalul UE urmează să se pronunțe asupra cererii de anulare formulate de eurodeputată.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.