
LOVITURĂ TOTALĂ pentru acești BUGETARI! Ilie Bolojan a semnat ORDINUL: Cine primește SALARII cu 40% mai MARI și care este CONDIȚIA dură!
Ilie Bolojan, aflat la conducerea interimară a Ministerului Energiei după demiterea Guvernului prin moțiune de cenzură, a impus noi condiții pentru majorările salariale ale angajaților din instituție. Potrivit unui ordin recent, creșterile veniturilor sunt acum strâns legate de îndeplinirea obiectivelor asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
CITEȘTE ȘI: ALERTĂ în Argeș! Mii de oameni rămân în BEZNĂ! Vezi LISTA completă a zonelor afectate!
Decizia, publicată în Monitorul Oficial, vizează în mod direct personalul din cadrul Direcției generale de investiții. Conform informațiilor Stiripesurse.ro, funcționarii pot primi o majorare a salariului de bază de până la 40%, însă doar dacă ating țintele specifice din PNRR.
Măsura semnată de Ilie Bolojan pe data de 16 iunie va fi aplicată până la finalul verii anului 2026, având la bază legislația actuală privind salarizarea în sectorul public. Documentul oficial stabilește că: „Pentru a beneficia, până la data de 31 august 2026, de majorarea salariului de bază cu până la 40%, prevăzută la art. 17 alin. (21) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, personalul Direcției generale investiții din cadrul Ministerului Energiei întocmește un raport individual lunar de activitate”.
Pentru a intra în posesia acestor bonusuri financiare, angajații Direcției generale de investiții trebuie să urmeze un parcurs birocratic lunar, care să ateste volumul și calitatea muncii depuse în raport cu proiectele PNRR:
Această condiționare vine într-un moment în care Ministerul Energiei trebuie să recupereze eventualele întârzieri în implementarea proiectelor finanțate prin fonduri europene, punând presiune pe aparatul administrativ pentru atingerea indicatorilor de performanță.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
