Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

O mamă și cei patru copii ai săi au fost ucși cu sânge rece în apartamentul în care locuia chiar în ziua de Crăciun, iar principalul suspect este chiar tatăl micuților. Cele cinci cadavre au fost descoperite în locauință, iar autoritățile au numit tragedia o „crimă de o violență excepțională”, conform Mediafax.
CITEȘTE ȘI: SE IEFTINEȘTE ASIGURAREA AUTO OBLIGATORIE ÎN 2024? AFLĂ PENTRU CINE!
Procurorul Jean-Baptiste Bladier a declarat că mama și cele două fiice, în vârstă de 7 și 10 ani, au fost înjunghiate de mai multe ori în noaptea de duminică spre luni, iar cei doi fii ai cuplului, în vârstă de 9 luni și 4 ani, au fost sufocați.
Suspectul, un bărbat în vârstă de 33 de ani, a fost reţinut în fața casei tatălui său, la nord-est de capitala franceză.
Bărbatul a mai înjunghiat-o o dată, când femeia era însărcinată
Nu este pentru prima dată când bărbatul încearcă să își ucidă soția. Suspectul și-a mai înjunghiat partenera o dată, a spus procurorul, când aceasta era însărcinată cu fiul lor mai mare, în 2019. Acea anchetă a fost abandonată deoarece a fost declarat instabil mintal la momentul atacului. Suspectul fusese internat într-un spital de psihiatrie în 2017 și, de asemenea, a încercat să se sinucidă în acel an.
Autoritățile spun că au deschis o anchetă în cazul celor 5 crime, iar suspectul va fi supus unei expertize psihiatrice pentru a stabili următorii pași. Primarul din Meaux, Jean-Francois Cope, a declarat: „Bilanțul este îngrozitor. O întreagă familie a fost ucisă, înjunghiată în condiții atroce. Este o oroare absolută”.
De asemenea, primarul Cope a făcut apel la o acțiune coordonată pentru a aborda violența persoanelor cu probleme psihiatrice și pentru a proteja victimele înainte de a fi prea târziu.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
