Meciul de şapte minute
F.C. Argeş – CSM Rm. Vâlcea 0 – 0
Puţin fotbal, mai mult box, şi fuga la vestiare
Meciul de pregătire F.C. Argeş – CSM Rm. Vâlcea a durat doar şapte minute, cam cât un meci de box. Şi a fost un meci cam tot de box, numai că a lipsit decizia finală de învingător la puncte, sau prin KO… Vecine, şi considerate prietene, F.C. Argeş şi CSM Rm. Vâlcea au jucat fotbal şapte minute, după care a urmat o repriză pugilistică în urma căreia cele două echipe au plecat la vestiar.
Tomozei şi Doman au pornit conflictul
În minutul şapte, fundaşul dreapta Tomozei de la echipa oaspete, l-a atacat foarte dur pe Doman, şi după ce acesta s-a ridicat de jos, a ripostat şi l-a lovit la rândul său pe Tomozei. Colegii lui Doman s-au năpustit şi ei asupra lui Tomozei, au intervenit şi colegii acestuia, dar şi cei de pe cele două bănci de rezerve. De la F.C. Argeş au sărit în teren antrenorii secunzi Ivan şi Crivac, dar şi jucătorii de rezervă. A urmat o repriză de box, înjurături şi toate cele. La altercaţie au participat şi rezervele de la CSM Rm. Vâlcea care n-au stat „de lemn Tănase”. Au dat, dar au şi încasat… Ca la box!
„Bea puţină apă şi îi trece!“
După ce spiritele s-au mai calmat, antrenorul vâlcenilor, Alin Artimon şi-a scos echipa de pe teren şi a spus că „am venit să jucăm fotbal, nu să face box ca la Olimpiadă!”. După faultul dur al lui Tomozei, Doman are o vânătaie urâtă cu semnele crampoanelor pe gamba stângă, dar nu este o accidentare pentru care va sta mai mult pe margine. Glumind, unul din jucătorii vâlceni care au încasat câteva lovituri în repriza de box, spunea că „Doman nu are decât o vânătaie la picior; o să bea puţină apă şi o să-i treacă, dar eu am luat un pumn în barbă şi am buza spartă…”.
Antrenorul Viorel Dumitrescu: „Am sărit să-i protejăm, nu să-i batem!“
„Nu-mi explic de ce a plecat de pe teren echipa de la Vâlcea… Dacă era un meci oficial, la fel procedau? Intrarea lui Tomozei la Doman a fost criminală… Vom face şi noi poze şi le vom pune pe site… Este un miracol că Doman a scăpat fără picior rupt. Noi am intrat în teren nu să-i luăm la bătaie, ci să-i apărăm pe jucătorii de la Vâlcea. Am sărit să-i protejăm, nu să-i batem”, spunea antrenorul Argeşului, Viorel Dumitrescu.
Echipele care au jucat şapte minute
F.C. Argeş: Vreme – Negrea, Ianusi, Negoiţă, Breceag – Alin Popa, Monel Cârstoiu, Răuţă, Doman – Ivănică, R. Stănescu. CSM Rm. Vâlcea: Dzelme – Tomozei, plecanciuc, Popescu, Vătăjelu – Vasile, Pârvu, S. Popescu, Văduva – Stoica, Totâlcă.
Încă trei meciuri în program
În această săptămână, F.C. Argeş va juca împotriva celor de la Juventus Bucureşti, miercuri, de la ora 18, pe stadionul „Nicolae Dobrin”, iar sâmbătă la CS Otopeni, echipa pregătită de Ion Viorel. Până la 1 septembrie, când va începe campionatul în Liga a II-a, alb-violeţii vor mai juca un singur meci, cu Chindia Târgovişte, colega de serie a piteştenilor.
Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.