Consilierii PNL din Pitești au votat ieri, bugetul municipiului pe anul 2023. “Mă bucur că, alături de colegii mei, am reușit să impunem bună parte dintre amendamentele pe care le-am depus. Sunt propuneri venite din partea voastră, a piteștenilor, cu care ne aflăm în dialog de la începutul mandatului. Multe dintre amendamente se regăsesc deja în Buget. Altele vor fi transformate în Proiecte de Hotărâre și introduse pe ordinea de zi a ședințelor de Consiliu Local ce vor urma”, a declarant Mihai Coteț, președintele PNL Pitești.
Amendamentele PNL prinse în buget:
- Studiu de fezabilitate Spital Municipal;
- Studiu fezabilitate modernizare și reabilitare Strada Victoriei între Piața Primăriei și Piața Vasile Milea;
- Proiectare loc de joacă în Turcești;
- Premierea elevilor cu rezultate la olimpiade naționale (locul 1 – 1000 lei; locul II – 700 lei; locul III – 500 lei);
- Sudiu Fezabilitate sens giratoriu Calea Câmpulung;
- Competiții sportive între licee, în parteneriat cu Consiliul Județean Argeș;
- Proiectare și asfaltare strada Toma Ghenea;
- Aparat pentru scanare arbori;
- Jocuri Playform, proiect pilot la Școala ,,Marin Preda”;
- Studiu DALI pentru Strada Turcești;
- achiziționarea de dulăpioare școlare/vestiare – s-a identificat o axă de finanțare pe PNRR. Toți directorii de școli sunt rugați să semnaleze această necesitate;
- Competiție de Tuning – se va depune proiect la “finanțarea programului sportiv”;
Amendamente PNL pentru care mai trebuie parcurși pași birocratici:
- acordarea unei indemnizații de 2.500 de lei pentru nou-născuți – proiectul se află în faza de transparență decizională până în data de 6 februarie, urmând să fie supus votului la ședința de Consiliu Local din data de 16 februarie. Este unul dintre proiectele pe care le susținem cu fermitate, în numele tuturor familiilor tinere din Pitești pentru care acest sprijin este mai mult decât binevenit.
- ,,Primul ghiozdan” – urmează să venim cu un Proiect de Hotărâre pentru a fi supus votului în Consiliul Local;
- Studiu fezabilitate pentru structuri acoperite parcări cu panouri fotovoltaice – urmează ca acest an să se facă inventarierea acestor parcări, urmând să venim în CL cu un Proiect de Hotărâre în acest sens;
- Reabilitare clădiri istorice – urmează să se realizeze o inventariere a acestor clădiri, urmând a se decide care vor fi acelea în care municipalitatea, de comun acord cu proprietarii privați, va investi în reabilitare;
- Proiectare și asfaltare Strada Mateiaș – se va realiza după executarea lucrărilor de extindere și reabilitare apă și canalizare.
Amendament respins:
- Trenuleț turistic pentru transport persoane. Este un proiect care nu a reușit să întrunească majoritatea voturilor, dar pentru care nu vom renunța să facem lobby, mai ales că ofertele Piteștiului în materie de timp liber de calitate nu au fost niciodată prea diversificate.
“Tot ieri au fost votate tarifele pentru accesul la Bazinul Olimpic. Am militat ca acestea să fie cât mai mici, ca să încurajăm copiii să vină la înot. Din păcate, nu am reușit să diminuăm tarifele propuse, dar am reușit să mărim vârsta de la 10 ani la 14 ani pentru care se va percepe taxa de 10 lei. Vom lucra împreună cu antrenorii de înot/proprietarii de cluburi private ca să găsim o cale ca accesul să fie accesibil pentru toată lumea și vom reveni în Consiliul Local cu un Proiect de Hotărâre. Ne dorim ca proiectele pe care le-am votat să nu rămână pe hârtie sau să fie abordate cu lentoarea cu care, din păcate, ne-am obișnuit”, a declarat Mihai Coteț.
Departamentul de Comunicare al PNL Argeș
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp