Ministrul Cseke Attila a descins la Pitești! Investiții fără precedent în oraș!
Astăzi, 18 iunie 2025, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila, a efectuat o vizită de lucru în municipiul Pitești, pentru a inspecta stadiul lucrărilor la trei obiective de investiții finanțate prin Compania Națională de Investiții (CNI).
CITEȘTE ȘI: Permisul suspendat, mai ușor de recuperat – ce trebuie să faci? Parlamentul a decis!
Delegația ministerială a fost însoțită de primarul Piteștiului, Cristian Gentea, prefectul județului Argeș, Ioana Făcăleață, și vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Bughiu.
Pe agenda vizitei s-au aflat următoarele obiective:
-
Complexul sportiv din Parcul Ștrand, destinat în special competițiilor juvenile și antrenamentelor, aflat în stadiu final, aproape de recepție. Proiectul cuprinde un teren de fotbal de 35 x 45 metri, sală de recuperare sportivă, vestiare, tribună acoperită cu 190 de locuri și amenajări exterioare.
-
Creșa medie din cartierul Exercițiu, aflată în curtea Colegiului „Maria Teiuleanu”, în plin proces de execuție. Unitatea va avea 70 de locuri, organizate în 7 grupe, și va deservi familiile din zonele Negru Vodă, Centru, Exercițiu și Banat.
-
Creșa mică din cartierul Găvana, situată în complexul Albina, a fost deja finalizată și recepționată. Cu o capacitate de 40 de locuri, creșa va oferi, începând cu luna septembrie, condiții moderne pentru cei mici.
Primarul Cristian Gentea a subliniat importanța colaborării constante cu ministerul și rezultatele concrete obținute:
„Municipiul Pitești a beneficiat de finanțare pentru 23 de proiecte majore prin MDLPA, însumând aproximativ 148 de milioane de euro. Recent, am semnat un nou contract pentru construirea unei a treia creșe, cu 40 de locuri, în cartierul Prundu, în zona Colegiului Tehnic ‘Costin D. Nenițescu’. Aceasta va fi structurată pe patru grupe.”
Edilul a evidențiat seriozitatea și sprijinul oferit de ministrul Cseke Attila, apreciat pentru eficiența sa în derularea programelor de dezvoltare locală. Gentea a menționat că autoritățile locale au fost consecvente în atragerea fondurilor disponibile, iar rezultatele acestor eforturi încep să devină vizibile în comunitate.
În încheiere, primarul a amintit că cel mai amplu proiect al municipiului este noul stadion „Nicolae Dobrin”, considerat drept cea mai spectaculoasă investiție sportivă din ultimii 35 de ani în Pitești.
Ministrul Cseke Attila a descins la Pitești! Investiții fără precedent în oraș!
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp