
„Nu trebuie să intrăm pe teren cu gândul că suntem FC Argeș, că avem echipamentul frumos!” este avertismentul transmis de antrenorul Nicolae Dică după prima etapă disputată de alb-violeți în nou sezon competițional. Tehnicianul a explicat că va fi un campionat greu, în care o mare parte dintre echipe vor încerca să intre în playoff și chiar să promoveze în primul eșantion fotbalistic din România.
CITEȘTE ȘI: Șocant: Va fi din nou închisă Valea Oltului! Anunțul a fost făcut! Află când și de ce!
De asemenea, le-a transmis jucătorilor că trebuie să dea tot pe teren, astfel încât obiectivul principal din acest sezon al FC Argeș, respectiv promovarea, să fie atins.
„Toate jocurile vor fi grele, din punctul meu de vedere, pentru că orice adversar care va juca cu noi sau cu Craiova, Steaua, celelalte echipe care se luptă pentru playoff, vor avea o altă atitudine. Și noi trebuie să fim pregătiți pentru lucrul acesta. Dacă începi campionatul rău, este mai greu să te redresezi. Nu trebuie să intrăm pe teren cu gândul că suntem FC Argeș, că avem echipamentul frumos, că vine lumea la stadion. Trebuie să arătăm pe teren, trebuie să avem atitudine bună la fiecare joc. Doar așa putem să câștigăm” a declarat Dică,
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
