prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

Oficial! Lista celor mai slabe școli de șoferi din Argeș! Promovabilitatea în județ – numai 23%!

DRPCIV a publicat statistica privind promovabiliteatea la primul examen auto pe anul 2020 de unde reiese că Argeșul se situează cu succes în coada clasamentului, numărându-se printre județele cu cea mai mică rată de promovabilitate, numai 23% dintre candidați fiind declarați admiși. Analizând ordinul ministrului transportului (OMT 733/2013), mare parte dintre școli nici nu ar mai trebui să primească aviz din partea ARR pentru a funcționa. Asta pentru că nu au un procent de promovabilitate minim stabilit legal.

Din 71 de școli de șoferi, numai 7 au procent de promovabilitate legal

Dacă ar fi să o luăm după lege, mai puțin de jumătate dintre școlile de șoferi din Argeș nu ar mai trebui să funcționeze. Cel puțin așa spune legea: în cazul în care mai puțin de 40% dintre elevii unei școli de-a lungul unui an nu iau carnetul, școala nu își mai poate menține autorizarea. Și chiar așa se întâmplă în Argeș: elevii pică pe capete examenele de conducere auto iar reprezentanții școlilor de șoferi dau vina pe examinatori. Dar când pici proba teoretică cu numai 7 puncte (cum se arată într-un raport al Prefecturii Argeș), cu ce mai este de vină examinatorul? Elevii ies din școli nepregătiți și netestați (vom reveni în alt articol asupra acestui aspect), și ajung victime sigure ale examinatorilor, care nu au cum să-i lase să intre în trafic ca șoferi fiind nepregătiți. Potrivit raportului DRPCIV, (link aici) din 71 de firme care dețin școli de șoferi, numai 7 au atins procentul amintit! Ceea ce este un real dezastru!

La Capitolul III al OMT 733, Articolul(3), la alineatele trei și patru se face vorbire despre cum își pot menține autorizarea școlile de șoferi de către Autoritatea Rutieră Română. Astfel, acestea nu trebuie să respecte numai condițiile de la prima autorizare, dar trebuie să-și dovedească și performanța, prin obținerea unui procent de promovabilitate de minim 40% pentru cursanți. În 2020, în Argeș, pe general, procentul de promovabilitate la primul examen a fost catastrofal: de numai 23%. Puține sunt școlile de șoferi care au atins sau depășit indicatorii stabiliți legal, după cum se poate verifica pe site-ul oficial al DRCPIV, de unde am preluat și noi informațiile publice pe care vi le prezentăm.

scoli soferi scaled 1

 (3) Anual, Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier la solicitarea Autorității Rutiere Române – A.R.R. certifică  printr-o notă  meținerea valabilității autorizației fiecărei școli de conducători auto în   funcție demenținerea condițiilor de autorizare, precum și de realizarea   gradului minim de promovabilitate/categorie de 40% care reprezintă  raportul dintre numărul de cursanți care au promovat primul examen în vederea obținerii permisului de conducere și numărul cursanților care s-au prezentat pentru prima dată la examen pentru categoria respectivă în această perioadă.    

 (4) Datele privind gradul de promovabilitate al candidaților fiecărei școli de conducători auto, la primul examen  susținut, pentru anul anterior  întocmirii  notei  de  certificare  sunt  asigurate  de  către  Direcția  Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Argeșul în coada clasamentului pe țară la promovabilitate

Procentul de promovabilitate pe țară a fost de doar 34.20%, cu aproape 10 procente peste Argeș și cu 20 de sutimi mai mult față de 2019.

Cel mai mare procent de promovabilitate la primul examen l-au avut județele: Braila cu 48% Suceava (48%), Botoșani (46%), Caraș-Severin (46%), Alba (45%). Au urmat Vâlcea (43%), Dolj (42%), Dâmbovița (41%), Satu Mare (40%), Bacău (39%), Olt (39%) etc. Pratic cam acestea au fost și anul trecut dar ordinea a fost puțin schimbată. La polul opus, cel mai slab procent de promovabilitate l-a obținut din nou județul Iași doar 21%. Dar oricum în creștere cu 3 procente față de 2019. A urmat de Sibiu (23%), Argeș (23%), Mureș (26%) dintre candidați au fost declarați admiși. Ilfov a obținut 27%, cu 5 mai mult față de 2019.

 

 

 

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs