prima-proinstal
Obiectiv de Argeș

Olimpici la matematică din toată ţara, la Câmpulung

Pentru a treia oară săptămâna aceasta, la Câmpulung s-au reunit cei mai buni elevi matematicieni din ţară, olimpici şi viitori olimpici împreună cu profesori şi organizatorii într-o tabără de matematică devenită deja tradiţie. Astfel, în perioada 20-25 august are loc etapa finală a concursului Gazeta Matematică şi ViitoriOlimpici.ro, concurs realizat în parteneriat cu Societatea de Ştiinţe Matematice din România şi INTUITEXT, cu sprijinul Romanian Ameri­can Foundation, în cadrul proiectului “Educaţia Matematica Altfel”. Ajunsă la a III-a ediţie, tabăra „Gazeta Matematică şi ViitoriOlimpici.ro” se bucură de aprecierea  unui număr din ce în ce mai mare de elevi şi profesori, îndreptându-se spre statutul de tradiţie, numai anul acesta fiind prezenţi la Câmpulung 194 de elevi şi 34 de profesori din toată ţara.
Printre participanţi se află şi opt elevi din Argeş
Concursul are menirea de a forma copii pasionaţi de matematică şi de a-i ajuta să atingă performanţa la nivel de olimpiadă. Anul acesta au participat elevi din toată ţara iar cei mai buni 226 dintre ei s-au calificat în etapa finală a taberei Gazeta Matematică şi Viitori Olimpici.ro. După susţinerea ultimelor două probe ale acestei etape se vor stabili câştigătorii finali, marii câştigători ai concursului. Festivitatea de premiere va avea loc azi începând cu ora  17.30 la Casa de Cultură a Sindicatelor. Ce s-a întâmplat anul acesta la Câmpulung? Deşi o raritate în rândul competiţiilor de matematică, proba orală o completează pe cea scrisă. Longo Campo, o activitate apreciată anul trecut de participanţi s-a întors într-o formulă specială. Cu două puncte de plecare, unul la Primărie, celălalt la Muzeul Municipal, participanţii trebuie să descopere crucile din Câmpulung, pas cu pas, după ce li s-au dat indicii. „Longo Camp este, un joc de orientare la faţa locului în care  provocăm elevii să des­copere câteva puncte  din Câmpulung dându-le indicii. Câmpulungul este foarte cunoscut prin prisma crucilor şi monumentelor istorice şi atunci am plecat pe urmele acestor cruci cu destinaţie finală la Mânăstirea Negru Vodă”, ne-a spus Anca Ghinea, Creative Advertising Manager INTUITEXT. Printre participanţi se află şi elevi din Câmpulung: Emanuel Necula – clasa a IX-a de la  Colegiul Naţionalla  Colegiul Naţional Dinicu Golescu; Narcis Necula – clasa a V-a de la  şcoala Oprea D. Iorgulescu şi George Aurelian Rizea- clasa a XI de la Colegiul Naţionalla Colegiul Naţional Dinicu Golescu. De asemenea, din Piteşti s-au calificat în finala concursului Gazeta Matematică şi ViitoriOlimpici.ro cinci elevi: Alexandru George Şerban  (clasa V-a), Darie Ducu (clasa a V-a), Ştefan Popescu (clasa a V-a), Teodora Simion (clasa a VI-a) şi Dan Andrei Gheorghe (clasa a XI-a).

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs