prima-proinstal
Obiectiv de Argeș

Omul de afaceri Cătălin Plăiașu ucis de doi huligani! Martorul principal amenințat și el cu moartea!

Familia criminalilor omului de afaceri Cătălin Plăiașu a fost condamnată recent de magistrații de la Judecătoria Pitești după ce au amenințat martorul principal și părinții acestuia din dosarul celor doi frați pentru a-și retrage declarațiile. David T., fratele celor doi tineri a primit un an și cinci luni de închisoare pentru lovire și alte violențe și răzbunare pentru ajutorul dat justiţiei, iar părinții la câte nouă luni cu suspendare pentru tulburarea liniștii publice și răzbunare pentru ajutorul dat justiţiei.

Citește și: ACUM! A INTRAT CU MAȘINA ÎNTR-UN CAP DE POD! POMPIERII ȘI SMURD – LA FAȚA LOCULUI!

Cei trei sunt acuzați că după ce frații Tudoreci au fost reținuți de oamenii legii, au încercat să-i scape pe cei doi de închisoare prin orice metodă. Astfel, aceștia s-au dus, inițial, peste părinții martorului la un depozit din localitate unde aceștia lucrează și i-au ameninţat cu moartea şi le-a zis să îşi avertizeze fiul să îşi retragă declaraţia dată împotriva agresorilor.

60 de zile de muncă în folosul comunității

Deși nu a ajuns după gratii, familia tinerilor are câteva obligații pe care trebuie să le respecte în perioada în care se află sub control judiciar sau arest la domiciliu. Potrivit magistraților argeșeni, cei trei sub obligați să să se prezinte la organul judiciar la care se află cauza de câte ori este chemați, să informeze de îndată organul judiciar în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei, să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, respectiv IPJ Argeş, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat, să nu depăşească limita teritorială a jud. Argeş, decât cu încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura, să nu se apropie de persoanele vătămate, MM şi MN, la o distanţă mai mică de 200 de metri sau de membrii familiei acestora, şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale. De asemenea, cei trei inculpați au fost obligați să presteze muncă în folosul comunității timp de 80 zile la Primăria Merișani sau la Primăria Bascov.

Au amenințat părinții martorului cu moartea în plină zi

Părinții și fratele criminalilor din Merișani care au o omorât un om de afaceri in bătaie au amenințat martorii din dosar pentru a-și scăpa fii din inchisare. În data de 27 august 2019, cei trei s-au dus la un depozit unde lucrează părinții șoferului care a depus plângere împotriva celor doi și i-au amenințat cu moartea pentru că bărbatul sa nu depuna mărturie împotriva fiilor.

Ulterior, bărbatul de 45 de ani, femeia de 43 de ani şi tânărul de 27 de ani au fost duşi la audieri la sediul Poliţiei Municipiului Piteşti. Aceştia sunt acuzaţi de ameninţare, răzbunare pentru ajutorul dat justiţiei şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Inițial, au fost reținuți pentru 24 ore, iar a doua zi magistrații au decis ca mama și tatăl criminalilor să fie puși sub control judiciar, iar fratele celor doi sub arest la domiciliu.

Vă reamintim că pe data 24 iunie, omul de afaceri de Cătălin Plăiaşu din Curtea de Argeş se afla la volanul maşinii sale, a fost martorul unei şicane în trafic. A coborât din maşină şi doi fraţi de 22 ani, respectiv 24 de ani, l-au lovit cu pumnii şi picioarele. Afaceristul a ajuns la spital în stare de inconştienţă. A fost operat la cap, dar a murit după două săptămâni. Agresorii au fost arestaţi, fiind acuzaţi de lovituri cauzatoare de moarte.

 

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs