Pitești: A fost inaugurată o nouă creșă! 94 de copii sunt așteptați!
Ieri, 24 septembrie 2025, la Pitești, a avut loc inaugurarea noii creșe construite pe bulevardul Eroilor, nr. 26-28, în curtea Colegiului Economic „Maria Teiuleanu”. La eveniment au participat ministrul Cseke Attila, inițiatorul acestui amplu program național de construcție a creșelor, primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, viceprimarul municipiului Pitești, Lucrețiu Tudor, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Marius Nicolaescu, prefectul județului Argeș, Ioana Făcăleață, precum și alți reprezentanți ai administrației locale.
Noul spațiu dispune de: parter modern, cu dormitoare, camere de joacă, vestiare și grupuri sanitare pentru fiecare grupă; spații verzi și locuri de joacă amenajate pentru cei mici; dotări de ultimă generație: panouri fotovoltaice, panouri solare și pompe de căldură – conform conceptului nZEB (near-Zero Energy Building).
„La Pitești, prin fonduri atrase, am reușit să construim două creșe noi: creșa din Complex Albina (deja funcțională) și creșa din Exercițiu – acum finalizată și pregătită să își primească copiii! Mulțumesc Companiei Naționale de Investiții și în special domnului ministru Attila Cseke – acest program de construcție a creșelor din România este un proiect de suflet al dumnealui, iar sprijinul acordat Piteștiului este valoros!”, a transmis edilul Cristian Gentea.
Obiectivul de investiții „Construire creșă medie” a fost finanțat în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta 15 – Educație, fiind realizat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.” S.A. Valoarea totală a contractului de finanțare este de 16.640.271,92 lei cu TVA.
Noua creșă oferă o capacitate de 70 de locuri, cu posibilitate de suplimentare până la 94 de locuri, și va răspunde nevoilor familiilor din cartierele Exercițiu, Negru Vodă, Centru și Banat. Clădirea este modernă și eficientă energetic, structurată pe trei nuclee funcționale: zona administrativă, zona destinată copiilor și zona spațiilor tehnico-gospodărești.
Unitatea dispune de dormitoare, camere de joacă dotate cu vestiare și grupuri sanitare, spații pentru servirea mesei, cabinet medical, precum și birouri administrative. Totodată, sunt prevăzute facilități precum spălătorie, călcătorie, biberonerie și bucătărie, asigurând un mediu adaptat nevoilor copiilor și personalului. Proiectul a inclus și realizarea unor parcări și amenajări exterioare, pentru a completa funcționalitatea și accesibilitatea ansamblului.
Investiția reprezintă un pas important în creșterea calității infrastructurii educaționale și în sprijinirea familiilor din municipiu, venind în întâmpinarea uneia dintre cele mai presante nevoi: asigurarea locurilor în creșe pentru copiii preșcolari.
Inaugurarea creșei din Exercițiu marchează finalizarea unei noi etape în programul de modernizare și dezvoltare a Piteștiului, subliniind importanța colaborării dintre autoritățile locale și centrale în implementarea unor proiecte cu impact major asupra comunității.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp