Pitești: Au fost instalate 5 tuneluri de dezinfectare în zone intens populate

Primăria Municipiului Pitești continuă acțiunile de prevenire și combatere a răspândirii epidemiei de COVID-19.
Începând de astăzi de dimineață au fost instalate 5 tuneluri de dezinfectare în zone intens populate de pe raza municipiului, în următoarele locații: Piața Ceair (1 bucată), Piața Găvana (2 bucăți), Piața Trivale (1 bucată), Piața Smârdan (1 bucată). Săptămâna viitoare vor fi montate și alte tuneluri în zonele cu prezență mare de cetățeni. Alte trei tuneluri vor fi donate de către municipalitate Spitalului de Pediatrie Pitești.
Acestea sunt tuneluri de dezinfecție destinate traficului de persoane, ușor sau intens, care se montează la intrarea sau ieșirea zonelor de acces persoane. Soluția folosită în pulverizare este un dezinfectant avizat de către Comisia Națională pentru Produse Biocide a Ministerului Sănătății.