DISTRIBUIȚI
tariceanu, PNL, antonescu, cotroceni, alegeri

Călin Popescu Tăriceanu a declarat că joi își va lansa partidul în care se vor înscrie mai mulți parlamentari din PNL.

„Demisiile din PNL sunt justificate, știu ce se întâmplă în partid. Săptămâna aceasta vom lansa, oficial, partidul. Se va numi Partidul Liberal Reformator. Joi îl vom lansa, dar să vedem ce program avem la Senat.

Nu știu câți parlamentari vom avea. Mereu mă tot sună colegi să îmi spună că vor să mi se alăture. Avem deja 20 de parlamentari. Avem deja nuclee în toate regiunile istorice, iar unii sunt foarte activi. Tot săptămâna asta vom demara strângerile de semnături pentru candidatura mea la prezidențiale”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

„PNL este stăpânit de haos”

Sâmbătă, în cadrul congresului PNL, au început să apară mai mulți politicieni care au dat de înțeles că ar putea părăsi partidul. Grațiela Gavrilescu, de exemplu, a reclamat faptul că la Congres „s-a votat după cum era aranjat” și că au circulat bilețele prin sală.

Duminică, șase deputați liberali au anunțat că demisionează: Andrei Gerea, Nicu Marcu, Viorel Teodorescu, Sorin Teju, Viorel Palaşcă şi Nicolae Alexandri. De asemenea, a anunţat că părăseşte PNL şi Bogdan Nica.

De asemenea, ieri și Daniel Chițoiu a spus că părăsește PNL, nemulțumit de faptul că s-a decis ruperea de ALDE și trecerea în Parlamentul European la Popularii Europeni. Despre partid a spus că este „stăpânit de haos”.

„Tăriceanu m-a amărât mult”

Imediat după ce Călin Popescu Tăriceanu a anunțat înființarea ONG-ului „Grupul de inițiativă pentru păstrarea identității liberale”, veteranul PNL, Mircea Quintus, l-a criticat dur. 

 

„Pentru mine nu este o surpriză. Dacă vreți, a fost o tristă surpriză care m-a amărât mult: greșelile repetate ale omului al cărui președinte am fost 8 ani, al cărui vicepreședinte am fost 4 ani, deci cu care am colaborat 12 ani strânși și eficient aș spune în multe cazuri. Greșelile acestui om, prieten al meu, s-au repetat. În primul rând, a demisionat din PNL fără un motiv suficient, că a desfăcut USL. Nu pe toată lumea a mulțumit treaba asta, eu am și declarat că dacă aș fi fost președintele partidului în perioada aceea aș fi încercat să găsesc niște soluții, care se puteau găsi. Este adevărat, cu niște parteneri care au știut să își tragă partea lor.

Revenind la domnul Tăriceanu. El a demisionat și imediat ce a demisionat s-a alăturat unor adversari ai noștri, care se numesc PSD. Nu numai că s-a alăturat un joc și a primit ca 30 de arginți, președinția Senatului României”, a spus Quintus, în urmă cu aproximativ două săptămâni, pentru stiripesurse.ro. 

Cum s-a rupt Tăriceanu de PNL

Călin Popescu Tăriceanu a demisionat din PNL la sfârșitul lunii februarie, după ruperea USL.

„Cu ceva timp în urmă, în 2011, a fost decisă crearea USL. Nu am fost printre entuziaştii susţinători ai acestei construcţii politice, dar din momentul ce ea a fost făcută, am considerat că este de responsabilitatea mea să ducem acest proiect la bun sfârşit. Nu a fost un drum uşor, dar din momentul ce decizia politică a fost luată, ne-am înhămat cu toţii să ducem la bun sfârşit. (…)

În ultimele săptămâni suntem martorii unei crize care se adânceşte. Această criză nu a fost generată de dispute ideologice, a fost o criză în jurul nume, a fost o criză de orgolii şi care în final a avut deznodământul de ieri. Micile neînţelegeri nu duc întotdeauna la un divorţ”, a declarat atunci Călin Popescu Tăriceanu.

Acesta a mai spus și că Antonescu a fost „preocupat de binele populației, ci a ales să se certe cu cei din PSD din prea mult orgoliu”.