ULTIMĂ
ORĂ

Primăria Pitești expropiază! Strada Nicolae Iorga va putea fi, în sfârșit, asfaltată!

Strada Nicolae Iorga, aflată în zona Tancodrom din Pitești, ar putea fi în sfârșit asflatată după ce administrația locală a propus expropierea a două terenuri pentru a întregi lotul, potrivit unui proiect care va fi dezbătut și votat în ședința din această săptămână a Consiliului Local.

CITEȘTE ȘI: EXCLUSIV! S-A DAT ALARMA PE ȘANTIERUL LOTULUI PITEȘTI – CURTEA DE ARGEȘ AL A1! SE ÎNTÂMPLĂ ACUM!

Reabilitarea străzii Nicolae Iorga a fost inclusă în programul din acest an, iar potrivit proiectului suprafața celor două tronsoane care vor face legătura între străzile Profesor Ion Angelescu și Victor Slăvescu este de 6217 mp, după cum urmează: tronsonul 1 – 4.806 mp din care 4.572 mp proprietatea municipiului Pitești, iar 234 mp proprietate privată, iar tronsonul 2 1.38 mp – proprietatea municipiului și 234 mp proprietate privată. Astfel, pentru întregirea lotului și demararea investiției, administrația locală a demarat procedurile de expropiere pentru cele două terenuri private.

strada nicolae iorga

Înainte de a ajunge proiectul pe masa consilierilor locali, un evaluator specializat a întocmit un raport cu valoarea de piață a celor două terenuri reieșind un preț de 46.000 lei pentru suprafața de 234 mp și 10.300 lei pentru terenul de 103 mp. După finalizarea acestor proceduri, administrația locală va putea demara asfaltarea străzii Nicolae Iorga și amenajarea trotuarelor și a acceselor la proprietăți.

strada nicolae iorga2

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.