Profesoară surprinsă în timp ce lovește un elev! Ce au aflat anchetatorii după filmarea șocantă!
Un nou incident de violență în mediul școlar a fost înregistrat într-o comună din județul Suceava. O profesoară de la Școala Gimnazială Hârtop a fost surprinsă pe cameră în timp ce lovea un elev de clasa a VII-a.
CITEȘTE ȘI: Permisul suspendat, mai ușor de recuperat – ce trebuie să faci? Parlamentul a decis!
În filmarea realizată de un alt elev, se observă cum cadrul didactic îl pălmuiește pe băiat, apoi îl împinge spre ușă pentru a-l scoate din sala de clasă.
Potrivit primelor informații, totul ar fi pornit de la un conflict verbal între doi colegi, izbucnit în afara orelor de curs. Profesoara ar fi intervenit, însă a reacționat agresiv, momentul fiind filmat de unul dintre martori.
Conducerea unității școlare a fost sesizată imediat și a informat Inspectoratul Școlar Județean Suceava, care a declanșat o anchetă.
„S-a declanșat o activitate de cercetare. Se vor lua măsurile care se impun atât pentru elevii implicați, cât și pentru doamna profesoară. Ancheta este în desfășurare”, a declarat Tatiana Vîntur, reprezentant al ISJ Suceava.
Copiii care sunt victime sau martori ai unor situații de abuz, violență sau neglijare pot solicita ajutor apelând 119 – numărul unic național de urgență pentru copii, disponibil 24/7.
Sursă foto: Observator
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp