Restaurant indian închis după ce inspectorii au găsit condiții horror de igienă! Ce au descoperit pe cuptorul pentru pizza te va șoca!
Un restaurant cu specific indian din Constanța a fost închis temporar de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC), după ce inspectorii au descoperit condiții igienico-sanitare deosebit de grave. Printre cele mai șocante nereguli: un capac de toaletă depozitat direct pe cuptorul pentru pizza.
CITEȘTE ȘI: Permisul suspendat, mai ușor de recuperat – ce trebuie să faci? Parlamentul a decis!
Controlul a avut loc la restaurantul SC Indoro SRL, unde comisarii au constatat o serie de abateri majore de la normele de igienă. Tăvile folosite pentru prepararea alimentelor erau arse, murdare și neigienizate, iar pereții spațiului de gătit erau acoperiți cu grăsime și resturi alimentare. Nici pavimentul nu era într-o stare mai bună – rosturile erau pline de praf și grăsime, semn că nu se făcuse curățenie de mult timp.
Pe lângă acestea, inspectorii au descoperit că materiile prime, precum sosurile și alte ingrediente, erau depozitate în spațiul frigorific fără etichete sau indicații privind data producerii, ceea ce încalcă normele de trasabilitate alimentară.
Un alt aspect grav: un fir electric atârna liber pe perete, neprotejat, reprezentând un risc de electrocutare. De asemenea, fluxul tehnologic din bucătărie era complet dezorganizat, favorizând contaminarea încrucișată între alimentele crude și cele gătite.
În urma verificărilor, CJPC Constanța a decis oprirea temporară a activității restaurantului până la remedierea deficiențelor. Administratorii au fost sancționați cu o amendă de 10.000 de lei, iar 9 kilograme de produse și materii prime alimentare neconforme au fost confiscate.
Sursă: Ziua de Constanța
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp