prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

Restricții dure în Pitești de mâine! Află până la cât mai putem ieși din casă!

Vineri, sâmbătă și duminică vom intra în case de la ora 20:00 iar magazinele vor fi închise de la ora 18:00 – acesta este scenariul care se prefigurează a fi aplicat în acest weekend în Pitești. Pentru că a crescut din nou numărul de infectări cu COVID în Pitești, autoritățile sunt la un pas de a aplica următorul scenariu de restricții.

Cu o rată de infectare de peste 4 la mia de locuitori, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență va aplica măsurile stabilite la nivel național pentru această situație. Prin urmare:

  • se interzice circulația persoanelor după ora 20.00, fără un motiv întemeiat, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică
  • în zilele de vineri, sâmbătă și duminică magazinele vor fi închise la ora 18.00.
  • sălile de fitness și sălile de sport vor fi închise.

Aceste noi reguli se adaugă deja celor existente:

  • restaurantele sunt închise la interior, funcționând numai terasele.
  • sălile de jocuri de noroc și cinematografele rămân închise.

Potrivit datelor oficiale, municipiul Pitești a ajuns astăzi la o rată de incidență de 4,18. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență se va întruni în cursul zilei de vineri, 9 aprilie, într-o ședință în care se vor adopta noile restricții pentru municipiul Pitești și alte localități care au depășit rata de infectare de patru persoane la mia de locuitori. Noile măsuri sunt valabile potrivit legii timp de 14 zile iar în cazul în care rata de incidență nu va scădea ele vor fi prelungite.

 

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs