ULTIMĂ
ORĂ

România se topește sub un val de caniculă! Cod portocaliu în jumătate din țară! Zonele afectate!

România se topește sub un val de caniculă! Cod portocaliu în jumătate din țară! Zonele afectate!

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă avertizare meteo de caniculă, valabilă de vineri, 4 iulie, ora 10:00, până sâmbătă, 5 iulie, ora 10:00. Un val intens de căldură va cuprinde întreg teritoriul țării, iar temperaturile extreme vor face ca disconfortul termic să devină greu de suportat.

Citește și: Breaking! Oamenii lui Umbrărescu pleacă de pe șantierul autostrăzii! Anunț de ultimă oră!

Potrivit ANM, peste jumătate dintre județele țării, precum și Municipiul București, vor fi sub cod portocaliu de caniculă și disconfort termic accentuat. Restul regiunilor vor fi afectate de un cod galben, în condițiile în care valul de căldură se va extinde și va persista.

harta canicula7

Zonele cele mai afectate

Regiunile Banat, Crișana, Maramureș, Oltenia, cea mai mare parte a Transilvaniei și jumătatea vestică a Munteniei se vor confrunta cu cele mai ridicate temperaturi. Aici, maximele vor urca între 37 și 40 de grade Celsius, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, ceea ce indică un nivel periculos de disconfort termic.

În plus, în Oltenia, sudul Banatului și local în Muntenia, nopțile vor rămâne tropicale, cu minime care nu vor coborî sub 20 de grade Celsius.

Joi, 15 județe sub cod galben

Înainte de extinderea valului de căldură la nivel național, ANM a emis și o avertizare de cod galben pentru ziua de joi, 3 iulie, între orele 12:00 și 21:00, valabilă pentru 15 județe din vestul țării. Acestea sunt: Satu Mare, Sălaj, Maramureș, Bihor, Cluj, Arad, Alba, Timiș, Hunedoara, Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Dolj și Olt.

În aceste zone, temperaturile vor atinge valori maxime de 33 – 37 de grade, iar disconfortul termic va fi accentuat, cu ITU apropiat sau ușor peste pragul critic de 80 de unități.

Recomandări pentru populație

Autoritățile le recomandă cetățenilor să evite deplasările în intervalele orare de vârf, să se hidrateze corespunzător și să evite expunerea prelungită la soare. De asemenea, se recomandă purtarea hainelor deschise la culoare, evitarea consumului de alcool și menținerea unui contact permanent cu persoanele vulnerabile – bătrâni, copii și bolnavi cronici.

Un weekend de foc se anunță în toată România, iar meteorologii avertizează că episoadele de caniculă ar putea continua și săptămâna viitoare. ANM monitorizează evoluția vremii și ar putea emite noi avertizări în funcție de actualizările prognozei.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.