ULTIMĂ
ORĂ

Scene de coșmar la un priveghi! Mortul a ars în casă, iar rudele au sărit pe geam ca să scape cu viață!

O tragedie s-a produs în județul Neamț, în noaptea de miercuri spre joi, în timpul unui priveghi organizat în orașul Bicaz. O locuință de pe strada Bistriței a fost cuprinsă de flăcări, forțând persoanele aflate în interior să sară pe ferestre pentru a se salva.

Patru persoane au fost rănite și transportate de urgență la spital, prezentând arsuri, tăieturi la nivelul membrelor și intoxicație cu fum. Din păcate, bărbatul de 72 de ani pentru care era organizat priveghiul nu a putut fi scos din casă, trupul acestuia fiind găsit carbonizat de către echipele de intervenție.

Conform datelor oficiale furnizate de Newsweek.ro, alerta a fost dată la ora 02:56. ISU Neamț a precizat că: „În data de 01.01.2026, la ora 02.56, un localnic din oraşul Bicaz a informat, prin apel la 112, că a izbucnit un incendiu la casa vecină, de pe strada Bistriţei. Apelantul a anunţat că persoanele care locuiesc în imobilul afectat s-au autoevacuat. În următoarele 10 minute, au mai fost înregistrate 9 apeluri privitoare la acelaşi eveniment. Prin aceste apeluri, dispeceratul a mai fost informat că în locuinţă se afla corpul unei persoane, care urma să fie înhumat şi care nu a putut fi evacuat”.

La fața locului au fost mobilizați 15 pompieri militari din cadrul Detașamentului Piatra-Neamț, care au intervenit cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. Misiunea a fost sprijinită de echipaje ale Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență din Bicaz, Bicazu-Ardelean și Bicaz-Chei, dar și de o ambulanță de la Serviciul de Ambulanță Județean Bicaz.

Echipele de salvare au găsit incendiul manifestându-se violent la nivelul întregii case și al anexelor, existând un risc ridicat de extindere la proprietățile din jur. Reprezentanții ISU au explicat situația victimelor: „La sosirea forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta pe o generalizat la locuinţa şi anexele gospodăreşti, existând posibilitatea propagării la gospodăriile vecine. Echipajul SMURD şi echipajul de la SAJ Bicaz au acordat îngrijiri medicale şi ulterior au transportat la spital 4 persoane (cu intoxicaţie cu fum, arsuri şi tîieturi la mâini şi picioare, care au apărut în timp ce se evacuau din locuinţă, pe ferestre)”.

Pagubele rezultate în urma incendiului sunt semnificative, fiind distruse casa și anexele pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați, împreună cu mobilierul, aparatura electrocasnică și documentele de identitate ale familiei.

Bărbatul găsit în camera locuinței decedase pe 30 decembrie 2025. Cu privire la dimensiunea dezastrului, ISU Neamț a menționat: „Pagubele înregistrate în urma incendiului au fost însemnate, respectiv: casa de locuit şi anexele gospodăreşti pe o suprafaţă de aproximativ 200 mp, bunurile din interior (mobilier, electrocasnice, articole vestimentare) şi documentele de proprietate şi identitate”.

Cercetările preliminare au stabilit că principala cauză a izbucnirii flăcărilor a fost o lumânare lăsată nesupravegheată, evenimentul fiind catalogat drept „foc închis în spaţii închise”.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.