
Scene IREALE! Băiat de 11 ani, oprit de poliție în timp ce conducea pe un drum comunal!
Un incident neobișnuit a fost raportat în județul Dâmbovița, unde un copil de numai 11 ani a fost depistat de polițiști la volanul unui autoturism. Minorul circula singur pe un drum comunal din localitatea Mătăsaru.
CITEȘTE ȘI: Ultimă oră! O companie gigant face angajări! Salarii URIAȘE!
Potrivit informațiilor furnizate luni de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Dâmbovița, agenții de la Secția 9 Poliție Rurală Mătăsaru au interceptat vehiculul pe drumul DC 72. Reprezentanții instituției au oferit detalii despre acest control: „Polițiștii din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Mătăsaru au oprit pentru control un autoturism ce circula pe DC 72, în comuna Mătăsaru. Cu ocazia verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că la volanul autoturismului se afla un minor, de 11 ani, din comuna Mogoșani”.
Verificările inițiale arată că autoturismul aparține părinților băiatului, care sunt plecați în străinătate. În absența acestora, copilul locuiește și se află în grija bunicilor săi.
Băiatul a reușit să conducă mașina pe o distanță de câțiva kilometri, plecând de acasă până în punctul în care a fost oprit de echipajul de poliție aflat în misiune.
În urma acestui eveniment, autoritățile au demarat procedurile legale necesare, fiind deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
