ULTIMĂ
ORĂ

Scene șocante! Fiica unui cunoscut politician, bătută și abuzată de fostul iubit gelos! Este cutremurător!

Scene șocante! Fiica unui cunoscut politician, bătută și abuzată de fostul iubit gelos! Este cutremurător!

Scene șocante surprinse chiar de camerele de luat vederi. O tânără, fiica unui politician din Gorj, a căzut victimă unei agresiuni brutale comise de fostul partener, în apropiere de Timișoara. Bărbatul, care nu a acceptat despărțirea, a pătruns fără drept în locuința femeii și a lovit-o, incidentul fiind urmat de reținerea acestuia și impunerea unui ordin de protecție cu monitorizare electronică.

Evenimentele s-au desfășurat în localitatea Giroc, unde victima își are domiciliul. Potrivit informațiilor din anchetă, fostul iubit ar fi reușit să îi sustragă cheile casei după o întâlnire anterioară. Ulterior, acesta a intrat în imobil fără consimțământul tinerei și a agresat-o fizic.

Întreaga scenă a violenței a fost captată de sistemul de supraveghere video din interiorul locuinței, imaginile fiind folosite ca probe la dosar. După incident, femeia s-a prezentat la Institutul de Medicină Legală și a depus plângere la poliție.

Autoritățile au deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și violare de domiciliu. Agresorul a fost reținut inițial pentru 24 de ore. După eliberare, pe numele său a fost emis un ordin de protecție, bărbatul fiind obligat să poarte o brățară de monitorizare.

Victima a explicat pentru Digi24 că relația a durat doar câteva luni, iar comportamentul partenerului s-a degradat treptat. „La începutul relației a fost ok, după au început să existe niște semne pe care efectiv le-am ignorat sau n-am vrut să le recunosc, de violență. La început au fost verbale, după au început să fie fizice”, a declarat aceasta.

Tânăra a povestit că bărbatul a încercat inițial să intre bătând cu pumnii și picioarele în ușă, însă ea a refuzat să deschidă. Agresiunea propriu-zisă a avut loc ulterior.

„M-a așteptat în parcare și de acolo a început totul, a început să tragă de mine, m-a băgat cumva cu forța în apartament, s-a apropiat de mine și mi-a dat un pumn în față”, a detaliat victima pentru sursa citată.

Femeia susține că a simțit „frică, durere și panică” în acele momente și este decisă să lase justiția să își urmeze cursul: „Consider că mi-a făcut foarte mult rău. Nu, n-o să renunț, nu am de ce să-l iert”.

Numărul de telefon gratuit pentru ajutorul victimelor violenței domestice este 0800.500.333.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.