
Compania Naţională de Investiţii Rutiere (CNIR) a anunţat joi depunerea aplicaţiei pentru finanţare a proiectului „Elaborare studiu de fezabilitate autostrada Braşov-Bacău”, în cadrul Programului Transport 2021-2027, pentru a obţine fonduri nerambursabile. Valoarea totală estimată a solicitării de finanţare este de 97,08 milioane lei (inclusiv TVA).
„Astăzi, Compania Naţională de Investiţii Rutiere S.A. a depus aplicaţia de finanţare pentru proiectul „Elaborare studiu de fezabilitate autostrada Braşov-Bacău”, în scopul obţinerii de fonduri nerambursabile prin Programul Transport 2021-2027, Prioritatea 1 – Îmbunătăţirea conectivităţii rutiere primare, Obiectiv Specific RSO 3.1. Proiectul vizează realizarea studiului de fezabilitate pentru autostrada Braşov-Bacău, inclusiv activităţi conexe, precum auditul de siguranţă rutieră”, informează compania.
Aplicaţia de finanţare a fost depusă la Autoritatea de Management din cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, cu o valoare totală estimată de 97.082.000,32 lei (inclusiv TVA). Din această sumă, contribuţia Uniunii Europene prin FEDR este de 32.653.387,89 lei, adică 40% din valoarea eligibilă, iar diferenţa de 64.428.612,43 lei va fi acoperită de Bugetul de Stat al României (60% din valoarea eligibilă plus TVA).
Contractul de finanţare va putea fi semnat după finalizarea etapelor de evaluare şi selecţie, conform Ghidului Solicitantului pentru Programul Transport (PT 2021-2027).
Studiul de fezabilitate pentru Autostrada Braşov-Bacău are o valoare de 81 milioane lei şi o durată de 24 de luni, începând din septembrie 2024. Prestatorul Consitrans S.R.L. a mobilizat cinci utilaje pentru realizarea forajelor geotehnice în judeţul Covasna, zona Târgu Secuiesc, efectuând până acum peste 3000 de metri liniari de foraje. Studiul include: Studiu şi Proiect Geotehnic, Studiu Topografic, Studiu Arheologic, Documentaţie de Mediu (Acord de Mediu). Acesta este necesar pentru stabilirea traseului final al autostrăzii şi estimarea costurilor pentru următoarele etape de proiectare şi execuţie.
Secţiunea Braşov-Bacău (162 km) a Autostrăzii A13 va face legătura cu viitoarea Autostradă Sibiu-Făgăraş-Braşov printr-un nod de mare viteză în zona Codlea şi cu Autostrada Moldovei A7 în zona Bacăului, la Răcăciuni. Proiectul este parte din coridorul de conectivitate „Carpatia” şi este inclus în Planul Investiţional al României pentru perioada 2021-2030.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp