ULTIMĂ
ORĂ

Senatorul Mihai Coteț: „Pădurea are nevoie de soluții, nu de hârtii”

Senatorul Mihai Coteț: „Pădurea are nevoie de soluții, nu de hârtii”

România pierde anual mii de hectare de pădure din cauza dăunătorilor forestieri, iar birocrația întârzie intervențiile urgente. Senatorul Mihai Coteț, președintele PNL Pitești și vicepreședinte al Senatului, atrage atenția că timpul pierdut în avize și aprobări costă scump mediul și economia forestieră.

CITEȘTE ȘI: Lovitură dură pentru Dacia! Consiliul Concurenței – investigații de amploare

Mihai Coteț s-a numărat printre inițiatorii noii legi care accelerează acțiunile împotriva focarelor de dăunători. El a subliniat că scopul legii este protejarea pădurilor, nu exploatarea lor. Proiectul a fost elaborat cu sprijinul senatorilor Mircea Abrudean și Varga Glad și a primit susținerea grupului parlamentar liberal.

Actul normativ introduce conceptul de „situație de urgență fitosanitară”, permițând intervenția imediată în zonele afectate. Autoritățile vor avea maximum cinci zile pentru a aproba acțiunile necesare; dacă termenul este depășit, aprobarea se consideră acordată automat. Legea prevede și sancțiuni pentru cei care întârzie avizele sau depășesc limitele aprobate.

Senatorul Coteț a explicat că intervențiile vor fi strict controlate științific și vor respecta normele de conservare a biodiversității și regimul ariilor protejate. Noua legislație se aliniază practicilor europene aplicate deja în Franța, Italia și Spania, unde reacțiile rapide au redus pierderile forestiere și au protejat ecosistemele.

„Am susținut această lege de la început pentru că pădurea are nevoie de acțiune, nu de hârtii. Este o lege de responsabilitate și echilibru, care salvează pădurile României”, a declarat senatorul Mihai Coteț.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.