Simona Bucura-Oprescu promovează responsabilitate și acțiune în lupta împotriva violenței domestice!
Simona Bucura-Oprescu, chestor al Camerei Deputaților și președinte al Organizației Femeilor Social-Democrate, a participat aseară la Sibiu la un eveniment organizat de PSD Sibiu, dedicat combaterii violenței împotriva femeilor. „Energie bună, empatie și solidaritate sinceră! Asta am simțit aseară la Sibiu la evenimentul organizat de colegele și colegii noștri din PSD, unde am vorbit deschis despre abuzuri, despre femei aflate în suferință, dar și despre soluții”, a declarat ea.
CITEȘTE ȘI: Casa de pensii! ANUNȚ de ultimă oră! Toți pensionarii sunt vizați! S-a decis acum!
În cadrul întâlnirii, Simona Bucura-Oprescu a prezentat legea femicidului depusă recent în Parlament împreună cu alte parlamentare, subliniind că este „un demers pe care ni-l asumăm cu toată responsabilitatea”. Evenimentul face parte din Campania Națională de Combatere a Violenței, lansată de OFSD, și urmărește creșterea conștientizării asupra legăturii dintre violența domestică și femicid. „Femicidul și violența domestică sunt dureros de legate între ele, iar evenimentul de ieri a fost un prim pas pentru a trezi conștiințe și pentru acțiune. Viețile care pot fi salvate depind de noi toți”, a mai spus ea.
În perioada următoare, echipele OFSD vor merge în comunități vulnerabile și centre sociale pentru a informa, sprijini și încuraja femeile să solicite ajutor. Activitățile vor include discuții cu femeile, familiile și tinerii, oferind sprijin direct acolo unde este necesar.
Simona Bucura-Oprescu a mulțumit echipei locale PSD și specialiștilor pentru implicare și aportul la organizarea evenimentului. „România merită să fie pe mâini bune. Iar împreună putem fi acele mâini!”, a încheiat ea.