
ȘOC TOTAL! Un cunoscut SUSȚINĂTOR al lui Călin Georgescu, ridicat de MASCAȚI: Se DEGHIZA în Piedone și mergea în CONTROL!
TikTokerul Alin Borcan, un susținător activ al lui Călin Georgescu, a fost ridicat de mascații de la IPJ Timiș în cursul zilei de astăzi. Acțiunea polițiștilor a venit după ce Borcan, cunoscut pentru clipurile sale umoristice, s-a deghizat în Cristian Popescu Piedone și a simulat controale ale Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) într-un magazin, provocând panică printre vânzătoare.
CITEȘTE ȘI: ACUM. ALERTĂ în Argeș! Mii de locuitori rămân în beznă 5 ZILE! LISTA LOCALITĂȚILOR afectate!
Aceasta nu este prima interacțiune a lui Borcan cu forțele de ordine. Potrivit informațiilor publicate de stiripesurse.ro, acesta a mai fost vizat de descinderi în trecut, în cadrul unui dosar care investighează finanțarea ilegală a campaniei electorale a lui Călin Georgescu.
În același context al apropiaților lui Georgescu, Horațiu Potra a fost pus în libertate, după ce instanța a decis înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu. Potra, considerat un personaj-cheie în anturajul candidatului, a părăsit arestul și se va deplasa către locuința sa din Mediaș.
Întrebat dacă a colaborat cu anchetatorii sau dacă a oferit informații compromițătoare despre Călin Georgescu, Horațiu Potra a negat categoric: „Nu facem niciun denunț, nu ne ocupăm noi cu așa ceva”.
Înainte de a pleca spre domiciliu, acesta a ținut să transmită un mesaj cu privire la situația politică actuală: „Mulțumim judecătorilor corecți, dacă nu azi, nici mâine, într-o zi se va afla cine a anulat alegerile din România”.
Magistrații de la ÎCCJ au stabilit condiții stricte pentru eliberarea lui Potra, măsura fiind valabilă pentru o perioadă de 30 de zile. Conform minutei instanței, acesta are interdicția de a lua legătura cu ceilalți inculpați din dosar.
„Dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu faţă de inculpatul Potra Horaţiu (date de stare civilă) pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 17 iunie 2026 până la data de 16 iulie 2026, inclusiv”, se arată în hotărârea judecătorească.
Pe lângă obligația de a nu părăsi imobilul fără permisiunea organelor judiciare, Horațiu Potra trebuie să respecte următoarele cerințe: să se prezinte în fața instanței de judecată sau a judecătorului de cameră preliminară ori de câte ori este solicitat; să nu comunice sub nicio formă cu ceilalți inculpați din dosar; să respecte interdicția de a-l contacta pe Călin Georgescu.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
