prima-proinstal
Obiectiv de Argeș

Șocant! Bătaie cruntă între doi jandarmi! Unul dintre militari – în stare critică!

Doi jandarmi, aflați în timpul liber, s-au implicat într-un conflict violent, marți noaptea spre miercuri, într-un restaurant din Capitală, informează News.ro. Conform Digi24, incidentul a avut loc pe Șoseaua Colentina, iar unul dintre jandarmi, care s-a lovit cu capul de trotuar, este internat în spital, în comă profundă.

CITEȘTE ȘI: Spital renumit din Argeș angajează! Șapte posturi scoase la concurs!

„Confirmăm că persoanele implicate sunt cadre militare ale Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București. Aceștia erau în timpul liber, iar în urma conflictului izbucnit pe 17 decembrie, în jurul orei 01:00, unul dintre ei a necesitat îngrijiri medicale și a fost transportat la spital”, a transmis miercuri Jandarmeria București.

Reprezentanții instituției au precizat că au fost demarate verificări pentru a stabili cauzele și contextul incidentului, iar poliția investighează cazul, urmând ca Parchetul Militar să fie sesizat pentru luarea măsurilor legale necesare.

„Ne reafirmăm deschiderea totală față de instituțiile abilitate pentru clarificarea acestui caz, asigurând sprijinul nostru necondiționat”, a mai adăugat Jandarmeria București.

De asemenea, instituția a condamnat ferm orice comportament care încalcă onoarea, demnitatea militară și legislația în vigoare.

Jandarm în comă profundă după conflict

Potrivit Digi24, incidentul a fost un conflict spontan între doi jandarmi din același batalion. Se pare că unul dintre ei, aflat în stare avansată de ebrietate, l-a agresat pe colegul său, care a reacționat lovindu-l. În urma căzăturii, victima s-a lovit grav la cap și a rămas inconștientă.

Jandarmul rănit, un sergent-major, a fost transportat de urgență la Spitalul Floreasca, unde este intubat și ventilat mecanic, în stare extrem de gravă. Colegii celor implicați, martori la incident, au fost audiați de poliție, iar comandantul unității lor a fost informat despre eveniment.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs