Președintele PNL Argeș a explicat motivele pentru care a acceptat ca viceprimarul Sorin Apostoliceanu să candideze din partea liberalilor. Adrian Miuțescu a declarat în cadrul unei emisiuni de la un post local de televiziune că Apostoliceanu este candidatul cu cele mai mari șanse, cu perspectivă, dar și este și tânăr și vine cu o altă viziune față de alte persoane.
„L-am măsurat pe Sorin Apostoliceanu. Era pe primul loc în sondaje din mai multe variante: ca independent, ca și candidat PSD, ca și candidat PNL. Am analizat capacitatea sa administrativă, ce a făcut în calitatea sa de viceprimar, capacitatea sa de perspectivă. Este un om tânăr și noi, în toate proiectele, nu vrem să promovăm oameni la 80 de ani. Am propus niște oameni, pe termen mediu și lung, care să facă politică și administrație pentru oameni.
Nu mă cramponez și nu vreau să candidez la nimic, tocmai pentru a fi omul care generează și care îndrumă această treabă, prin oamenii săi, prin administratorii săi. Satisfacția mea de argeșean nu este să am funcții. Am avut funcții toată viața mea. Satisfacția mea va fi când voi vedea proiectele terminate” a declarat Miuțescu.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp