ULTIMĂ
ORĂ

Tabletă cu ecran curbat

În luna octombrie a anului trecut, Samsung a anunțat Galaxy Round, primul lor telefon cu ecran curbat. În ultima vreme circulă informații pe surse care arată că cei de la Samsung ar pregăti și o tabletă cu ecran curbat. Din câte se pare, Galaxy Tab Round ar putea avea un ecran de 8,4 inci și va funcționa cu sistem de operare Android 4.4. Procesorul ar putea fi un Exynos 5 Octa și ar putea avea o memorie RAM de 2GB.

În ceea ce privește smartphone-ul Galaxy Round, acesta va fi prezent, pentru început, în ofertele unui operator de telecomunicații din Coreea de Sud. Smartphone-ul, cu un ecran OLED, este curbat pe verticală. Are un ecran de 5,7 inci, iar display-ul este full HD.

Specialiștii de la Samsung dezvoltă programul „Round Interaction”, un program de aplicații special creat pentru forma display-ului. De exemplu, atunci când apeși pe una dintre părțile telefonului, când vizualizezi partea centrală a ecranului, Round se va aprinde și-ți va oferi informații legate de apeluri nepreluate și sms-uri necitite, starea bateriei. De asemenea, cei de la Samsung spun că experiența de navigare pe acest ecran este mult mai spectaculoasă.
 
În ceea ce privește partea tehnică, Galaxy Round are o baterie de 2.800 mAh, o cameră de 13 megapixeli, funcționează cu Android 4.3, o memorie RAM de 3GB și un procesor de 2,3 GHz quad-core.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.