
Tâlhărie în mall! Bătrână lăsată fără banii strânși de o viață!
O femeie în vârstă din Voluntari a fost victima unui jaf șocant, petrecut într-o toaletă a unui centru comercial din București. Aceasta avea asupra ei 100.000 de lei, bani adunați de-a lungul anilor, pe care intenționa să îi depună la bancă.
CITEȘTE ȘI: Vești bune pentru șoferi! Cum vor putea face ITP-ul gratuit?
După ce a renunțat să mai ajungă la bancă, bătrâna s-a oprit la baie. Fără să știe, era urmărită de un cuplu. În timp ce femeia a intrat într-o cabină, hoața a ocupat cabina alăturată și i-a tras geanta cu bani pe sub peretele despărțitor.
Victima a încercat să reacționeze, dar până a ieșit, cei doi fugiseră deja cu un taxi. Femeia voia să folosească economiile pentru a-și cumpăra o garsonieră.
Suspecții au fost identificați și reținuți pentru 24 de ore. În prezent, sunt cercetați sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile, fiind acuzați de tâlhărie calificată și complicitate la furt.
Sursă foto: Observator
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
