
Un indicator rutier format dintr-un cerc alb cu margini roșii generează adesea confuzie în rândul conducătorilor auto, o problemă semnalată recent în Marea Britanie. Deși este întâlnit frecvent în apropierea unităților de învățământ, în zonele cu emisii protejate sau pe segmentele rezervate transportului public, mulți șoferi ignoră acest semn deoarece nu îi cunosc semnificația oficială: interdicție absolută de acces pentru vehicule.
Specialiștii avertizează că absența oricărui simbol grafic în interiorul cercului alb îi induce în eroare pe șoferi, care tind să creadă că indicatorul nu este funcțional sau că restricțiile sunt limitate doar la anumite categorii de transport.
”Șoferii văd un cerc care are un contur roșu și un interior alb și cred că semnul este inactiv, șters sau se aplică doar vehiculelor motorizate. Dar accesarea acelor zone restricționate poate duce la o amendă imediată”, a declarat Mandy Roscoe, specialist în în cadrul companiei Carrick Signs din Regatul Unit.
Restricția impusă de acest indicator se aplică tuturor vehiculelor motorizate, lista incluzând:
Conform publicației Wales Online, în anumite regiuni, interdicția poate viza inclusiv vehiculele cu tracțiune animală, cu excepția situațiilor în care există panouri adiționale care specifică derogări. În Marea Britanie, nerespectarea acestui semn rutier atrage amenzi cuprinse între 60 și 130 de lire sterline, sancțiunile fiind aplicate de cele mai multe ori prin intermediul sistemelor de supraveghere video.
Pe drumurile din România există un indicator aproape identic, a cărui semnificație oficială este „circulația interzisă în ambele sensuri”. Conform legislației naționale, pe sectoarele de drum unde este amplasat acest semn, accesul oricărui vehicul este interzis, inclusiv al bicicletelor, dacă nu sunt prevăzute panouri adiționale care să permită anumite excepții.
De regulă, acest tip de semnalizare este utilizat pentru delimitarea zonelor pietonale sau a zonelor cu regim special de protecție. Indicatorul poate fi însoțit de panouri care specifică anumite excepții, cum ar fi cele pentru „riverani” sau pentru anumite categorii specifice de autovehicule.
În România, nerespectarea acestui indicator se sancționează cu amendă din clasa I, ceea ce presupune aplicarea a două sau trei puncte de amendă (între 330 și 495 lei). Suplimentar, conducătorul auto primește două puncte de penalizare pe permisul de conducere, notează RomaniaTV.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
