
p>O tragedie a zguduit lumea sportului amator din Ecuador, unde un arbitru în vârstă de 48 de ani a fost împușcat mortal chiar în timpul unei partide de fotbal. Asasinatul s-a petrecut sub privirile îngrozite ale jucătorilor și ale spectatorilor prezenți la fața locului.
Incidentul violent a avut loc în localitatea Pasaje, situată în provincia de coastă El Oro. Victima, Javier Ortega, era un arbitru respectat în comunitatea locală pentru activitatea sa la nivelul meciurilor de amatori. Potrivit relatărilor martorilor, mai mulți indivizi neidentificați au pătruns pe teren și, după o scurtă conversație cu Ortega, au deschis focul asupra acestuia.
Echipele medicale au intervenit prompt, însă, din nefericire, viața bărbatului nu a mai putut fi salvată. Atacatorii au reușit să fugă de la locul faptei imediat după comiterea crimei. În urma incidentului, partida a fost suspendată definitiv, în timp ce jucătorii și publicul au căutat refugat disperați. De asemenea, clubul organizator a anunțat că viitoarele meciuri au fost amânate până la clarificarea situației.
Autoritățile au izolat perimetrul pentru a permite criminaliștilor să desfășoare cercetări amănunțite. „În prezent, analizăm imagini de pe telefoanele mobile. Intervievăm martori pentru a identifica făptașii. Aceasta a fost o crimă cu sânge rece comisă într-un spațiu destinat comunității și sportului”, au declarat reprezentanții poliției, conform The Sun.
Moartea arbitrului a provocat o reacție puternică din partea autorităților și a comunității sportive. „Javier a fost un arbitru dedicat; să pierzi o viață din cauza unui meci de fotbal este inacceptabil”, a subliniat un oficial local, citat de sursa menționată.
Statisticile recente arată o realitate sumbră pentru Ecuador, unde rata criminalității a suferit o creștere de peste 30% în ultimul an. Datele oficiale relevă înregistrarea a 9.216 infracțiuni violente, comparativ cu 7.063 de cazuri raportate în anul anterior.
Contextul de securitate este unul tensionat, guvernul ecuadorian mobilizând recent un contingent de 75.000 de polițiști și militari în patru dintre cele mai problematice provincii ale țării. Printre regiunile vizate de aceste măsuri speciale se numără și El Oro, locul unde Javier Ortega și-a pierdut viața în timp ce își exercita activitatea profesională.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
