
Tragedie pe litoral! O adolescentă de 15 ani a murit după ce a intrat în apă imediat după masă!
O excursie obișnuită la mare s-a încheiat tragic pentru o adolescentă de 15 ani din Marea Britanie. Tânăra și-a pierdut viața în stațiunea Cleethorpes, după ce a intrat în mare la scurt timp după ce a mâncat.
CITEȘTE ȘI: Vești bune pentru șoferi! Cum vor putea face ITP-ul gratuit?
Potrivit anchetei oficiale, moartea nu a fost provocată de înec în sensul clasic, ci de o complicație rară: asfixiere prin inhalarea conținutului gastric, declanșată în timp ce înota.
Lucy Reed se afla la mare alături de mama ei și o prietenă. După ce au luat prânzul – o masă formată din pizza și chipsuri – adolescenta a decis să se scalde în mare, în ciuda recomandării mamei de a aștepta.
Împreună cu prietena sa, s-a îndreptat spre dig, în timp ce mama a ales să facă o scurtă plimbare. Când fata nu a revenit la locul stabilit, a fost alertată poliția, iar autoritățile au declanșat o amplă acțiune de căutare.
Conform raportului medicului legist, Lucy a fost trasă de curenți într-o zonă mai adâncă, unde a vomitat, iar conținutul gastric i-a fost aspirat accidental în căile respiratorii. Acest fenomen i-a provocat pierderea cunoștinței și, ulterior, decesul.
Autopsia a confirmat că decesul a fost provocat de asfixiere și nu de înec clasic. Apa sărată și efortul fizic ar fi putut agrava reacția.
Eforturile de salvare au fost demarate în jurul orei 15:15, iar adolescenta a fost găsită aproximativ două ore mai târziu. A fost transportată cu elicopterul la Spitalul Regal din Hull, dar, din păcate, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.
Coronerul Paul Smith a transmis un mesaj de avertizare: „Este un caz tragic care subliniază riscurile înotului imediat după masă, în special pentru cei neexperimentați sau în zone nesupravegheate.”
Ancheta a concluzionat că decesul a fost un accident nefericit, provocat de o succesiune de factori care ar fi putut fi preveniți.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
