
Tribunalul Argeș va avea din data de 16 iulie o nouă conducere, portrivit unei decizii luate de Consiliul Superior al Magistraturii. Judecătorul Andreea Monica Prunaru a fost numită președinte al Tribunalului Argeș pentru o perioadă de trei ani după ce a promovat concursul pentru postul de conducere lăsat vacant în urma pensionării fostei șefe, Mariana Vârgă, iar în funcția de vicepreședinte a fost delegată pentru o perioadă de șase luni Alina Mihaela Achim.
„Biroul de Informare şi Relaţii Publice al Tribunalului Argeş aduce la cunoștința opiniei publice că începând cu data de 16 iulie 2021, Tribunalul Argeş va avea o nouă conducere, respectiv: președinte, doamna judecător Andreea Monica Prunaru, numită de Secţia pentru Judecători a CSM pe o perioadă de trei ani, urmare a promovării concursului de ocupare a funcţiilor de conducere, iar vicepreședinte, doamna judecător Alina Mihaela Achim, delegată de Secţia pentru Judecători a CSM pe o perioadă de 6 luni” potrivit reprezentanților Tribunalului Argeș.
Cine este noul președinte
Andreea Monica Prunaru a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti, în anul 1997. A fost avocat în Baroul Argeş din aprilie până în septembrie 1998 atunci când a devenit judecător stagiar, fiind repartizată la Judecătoria Agnita, după ce a promovat examenul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii. În noiembrie 1998 a devenit judecător în cadrul Judecătoriei Piteşti acolo unde a lucrat până în anul 2004 când s-a transferat la Tribunalul Argeş, având grad de tribunal. Judecătoarea Prunau a fost preşedintele Secţiei Civile de la Tribunalul Argeş din 2007 până în 2009, atunci când a devenit vicepreşedinte, mai întâi cu delegaţie apoi prin concurs.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
