
ULTIMĂ ORĂ! S-a AFLAT cine ar putea CONDUCE Guvernul! Kelemen Hunor a dat cărțile pe față: „Are 80% șanse”
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, consideră că Luca Niculescu are șanse foarte mari, estimate la 80%, de a aduna susținerea necesară pentru o majoritate parlamentară. Politicianul a punctat că profilul de comunicator și experiența diplomatică a lui Luca Niculescu constituie factori determinanți care îl pot ajuta să realizeze ceea ce alții nu au putut, amintind activitatea acestuia în mass-media și mandatul său în negocierile pentru aderarea la OECD.
CITEȘTE ȘI: EXCLUSIV! Se CONSTUIEȘTE un nou CARTIER de VILE la intrarea în PITEȘTI! Cine sunt DEZVOLTATORII?
”Luca Niculescu are capacitatea de a dialoga, că asta a făcut-o în toată viaţa lui şi când era în presă, te întreba, te asculta, căuta bineînţeles răspunsuri la toate întrebările posibile. De când e diplomat asta face, în negocierile cu OECD asta a făcut. De aceea eu cred că ceea ce n-au reuşit alţii, el va reuşi, că nu a făcut declaraţii contondente nici la adresa unora, nici la adresa celorlalţi.”
Președintele UDMR a arătat că se bazează pe discuțiile directe purtate în ultima perioadă cu lideri marcanți de pe scena politică, precum Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan, dar și cu Luca Niculescu.
”Deci, din acest punct de vedere, eu cred că are şanse reale. Aş merge să spun 80%, să cristalizeze o majoritate (…). Până când nu se închid discuţiile, n-aş vrea să merg mai departe. Dar am vorbit eu şi cu Sorin Grindeanu în aceste zile, am vorbit şi cu Ilie Bolojan, am vorbit şi cu Luca Niculescu, eu cred că se poate”, a afirmat Kelemen Hunor.
În viziunea sa, stabilitatea unui astfel de cabinet ar trebui să se sprijine pe o înțelegere parlamentară axată pe obiectivele esențiale și proiectele prioritare ale statului, lăsând la o parte divergențele politice de rutină.
”În rest poţi să faci politică, puteţi să vă înjuraţi cât vreţi în Parlament, nimeni nu vă opreşte, puteţi să parlamentaţi de dimineaţă până seara, dar sunt câteva chestiuni pentru ţara asta care trebuie să fie pentru fiecare un deziderat de atins în această perioadă. Dacă plecăm de aici, eu cred că se poate”, a adăugat Kelemen Hunor.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
