ULTIMĂ
ORĂ

Urmează, în continuare, zile „de foc”! Atenționarea de la Administrația Națională de Meteorologie de COD ROȘU s-a prelungit! 

Codul roșu de caniculă emis de meteorologi inițial pentru sâmbătă și duminică a fost extins și pentru luni și marți. Valul de căldură extremă va cuprinde aproape toată țara, după cum arată o avertizare lansată astăzi de Administrația Națională de Meteorologie.

COD ROȘU – val de căldură intens și persistent, caniculă, disconfort termic deosebit de accentuat

Val de căldură intens și persistent, caniculă, disconfort termic deosebit de accentuat au pus stăpânire pe țara noastră! Deși codul era până astăzi, din păcate veștile primite nu sunt tocmai bune. CODUL ROȘU a fost prelungit!

Zone afectate: Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia, Moldova, Dobrogea și sud-vestul Transilvaniei. În Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia, Moldova, Dobrogea și sud-vestul Transilvaniei, valul de
căldură va continua să se intensifice. Se vor înregistra temperaturi maxime între 37 și 42 de grade, iar
pe litoral vor fi de 33…36 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele
temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Minimele termice nu vor coborî sub 22 de grade, astfel că vor caracteriza nopți tropicale. În Maramureș și în cea mai mare parte a Transilvaniei, valul de căldură va persista și se va intensifica. Va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi de 35…40 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși, și aici, pragul critic de 80 de unități. Local, minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza nopți tropicale.

„În Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia și Moldova, valul de căldura va continua să se intensifice. Se vor înregistra temperaturi maxime între 37 și 41 de grade, va fi disconfort termic deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, caracterizând nopți tropicale.
Inspectoratul de pompieri a transmis înștiințări către Unitățile Administrativ Teritoriale în vederea instituirii serviciului de permanență la sediile autorităților publice locale și monitorizarea evoluției situației, iar la nivel județean, în zilele când valul de căldură va fi intens și persistent, se va activata grupa operativă a ISU Argeș și Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervențiilor.
Totodată, pompierii argeșeni monitorizează situația din teren și iau măsurile ce se impun pentru a preveni izbucnirea unor incendii la vegetația uscată, dar și pentru a gestiona operativ posibile situații de urgență.
Pentru siguranța dumneavoastră și a familiei, vă îndemnăm să respectați următoarele recomandări:
– Deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineții sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul, în spații dotate cu aer condiționat (magazine, spații publice);
– Evitați aglomerațiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11.00 – 18.00;
– Purtați haine lejere, subțiri, deschise la culoare, pălării și ochelari de soare;
– Beți 1,5 – 2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe și ceaiuri călduțe (soc, mușețel, urzici); evitați consumul băuturilor alcoolice sau al celor cu cafeină sau zahăr (carbogazoase);
– Mâncați fructe și legume (pepene, prune, roșii) sau iaurt (echivalentul uni pahar cu apă); mâncați echilibrat și variat insistând pe produsele cu valoare calorică mică;
– Evitați băuturile ce conțin cafeină (cafea, ceai, cola) sau zahăr (sucurile carbogazoase) în cantitate mare;
– Evitați alimentele cu un conținut sporit de grăsimi, în special de origine animală;
– Nu consumați alcool – vă deshidratează și vă transformă într-o potențială victimă a caniculei;
– Mențineți legătura cu persoanele în vârstă (rude, vecini, persoane cu dizabilități), interesându-vă de starea de sănătate a acestora și oferiți-le asistență ori de câte ori au nevoie;
– Cereți sfatul medicului de familie la cel mai mic semn de suferință, manifestat de dumneavoastră sau copilul dumneavoastră;
– Persoanele care suferă de diferite afecțiuni își vor continua tratamentul, conform indicațiilor medicului. Este foarte util ca în perioada caniculară să se consulte medicul curant, în vederea adaptării schemei terapeutice la condițiile existente;
– Pentru ameliorarea condițiilor la locul de muncă se va reduce intensitatea și ritmul activităților fizice, se va alterna efortul dinamic cu cel static și alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus, în locuri umbrite ori ventilate corespunzător.
– Nu lăsați copiii/animalele de companie singuri/singure în autoturisme.
– Creați un ambient care să nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului.
De asemenea, pentru a reduce numărul tot mai mare al incendiilor de vegetație, respectați recomandările noastre:
❗ NU aprindeți focul în zone cu vegetație uscată sau împădurite;
❗ Resturile de țigară pot genera incendii. NU le aruncați la întâmplare;
❗ Acordați o atenție sporită copiilor pentru prevenirea jocului acestora cu focul, deoarece pot produce incendii.
Reamintim că arderile necontrolate de vegetație sunt interzise!
❗Nerespectarea prevederilor legale se sancționează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice şi de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoanele juridice.
❗Un regim sancţionator distinct este stabilit pentru arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice, faptă care constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, dacă a fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală.”

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.